Retrospectiva 2025: Evenimentele Falun Gong care au marcat anul

Practicanți Falun Gong țin bannere cu caracterele chinezești Adevăr, Compasiune și Toleranță, în Piața Tiananmen din Beijing.

În 2025, noi dovezi au continuat să arate că ofensiva Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva Falun Gong rămâne sistematică în interiorul Chinei și tot mai agresivă peste hotare. Centrul de Informare Falun Dafa a documentat incidente cheie care au afectat oameni din China, America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Australia—de la tipare de abuz, detenție și condamnări pe tot cuprinsul Chinei, până la amenințări, intimidări și operațiuni informaționale la nivel mondial.

Pentru început, sintetizăm cele mai recente cifre pe care le putem documenta.

Statistici*

  • Decese confirmate (din 1999 până în prezent): 5.290 Numărul deceselor documentate cauzate de tortură și abuz în interiorul Chinei a ajuns la cel puțin 5.290 de practicanți Falun Gong. Acest număr nu include decesele prin recoltare forțată de organe, despre care unii experți afirmă că, în perioadele de vârf, au depășit 30.000 de decese pe an—consultați decizia Tribunalului pentru China (China Tribunal) aici pentru mai multe detalii.
  • Detenții și arestări arbitrare în 2025: peste 4.000 Pe baza celei mai recente documentări disponibile până la începutul lunii noiembrie, numărul detențiilor și al arestărilor în interiorul Chinei a depășit 4.000 de cazuri în 2025.
  • Amenințări cu moartea și cu bombă vizând diaspora Falun Gong și susținătorii acesteia: peste 220 Începând cu 2024 și escaladând pe parcursul anului 2025, comunitățile Falun Gong, organizațiile afiliate și susținătorii din cadrul guvernului SUA au fost ținta unor amenințări cu moartea și cu bombă; dintre acestea unele au fost localizate ca provenind din Xi’an, China.
  • Mai multe cifre despre represiunea transnațională aici.

*Notă: Aceste numere se referă la cazurile documentate. Din cauza cenzurii și a accesului restricționat în interiorul Chinei, cifrele reale se presupune că sunt mult mai mari.

1) În interiorul Chinei: arestări în masă și tipare de condamnări mai aspre

Una dintre cele mai evidente tendințe din acest an a fost utilizarea continuă a operațiunilor coordonate la scară largă—inclusiv raiduri, liste cu ținte și arestări de grupuri de persoane—urmate de detenție și condamnare. Un exemplu frapant a fost operațiunea de arestare în masă din 29 septembrie a treizeci de practicanți Falun Gong în Jinan, Shandong, urmată de detenții ulterioare aflate încă în desfășurare la data raportării.

Un alt exemplu a venit din Shanxi: în noiembrie, am publicat înregistrări exclusive de la o cameră video montată pe sonerie care arătau mai mulți ofițeri în civil hărțuind-o și arestând-o pe Chen Zhongli (陈忠丽), o femeie în vârstă.

2) Represiunea transnațională a escaladat și a devenit și mai brutală

Amenințări localizate ca provenind din China

O evoluție majoră a venit din partea Biroului de Investigații Criminale din Taiwan, care a localizat amenințările cu bombă vizând Shen Yun (și, în unele cazuri, oficiali) ca provenind de la o entitate din China, raportată ca fiind Institutul de Cercetare Huawei din Xi’an.

Intimidare în Europa: „Odată ce vă avem numele...”

În august, fostul șef al executivului din Hong Kong, Leung Chun-ying (CY Leung), s-a apropiat de practicanții Falun Gong din Helsinki și a făcut remarci amenințătoare, care au fost filmate, sugerând că guvernul din Hong Kong a efectuat supravegherea și identificarea practicanților Falun Gong încă de când acesta era în funcție.

Hărțuire și activism prin intermediari în New York

În SUA, raportările Centrului de Informare Falun Dafa au expus activitățile unei persoane cunoscute cu legături pro-PCC și ale unor protestatari plătiți să facă propagandă de tip „astroturf” în New York, ilustrând modul în care campaniile de presiune pot folosi intermediari locali și constrângerea comunității pentru a răspândi dezinformare.

3) Evoluții politice în Washington: pași înainte pentru tragerea la răspundere

Un moment important al acestui an a fost adoptarea de către Camera Reprezentanților a SUA a Legii de Protecție a Falun Gong (H.R. 1540), prin vot unanim, pe 5 mai, menită să contracareze persecuția și să aducă în discuție abuzurile privind recoltarea forțată de organe.

În decembrie, Comisia Executivă a Congresului pentru China a emis, de asemenea, un raport anual important care a semnalat explicit persecuția în curs și a făcut referire la acuzațiile privind recoltarea de organe care este susținută de statul chinez.

4) Câmpul de luptă tehnologic și informațional: cenzură, boți și AI

X a eliminat activitatea coordonată a boților

În martie, X a eliminat rețele de conturi implicate în vizarea coordonată a Falun Gong și a Shen Yun Performing Arts pe platformă.

DeepSeek și viitorul cenzurii încorporate

În septembrie, un nou studiu CrowdStrike prezentat de „Wall Street Journal” a relevat că DeepSeek a refuzat un număr mare de solicitări legate de Falun Gong, demonstrând că normele periculoase și discriminatorii de cenzură aliniate la PCC s-au extins la nivel global prin intermediul tehnologiei de consum și cu dublă utilizare.

5) Un lucru rar: Acțiuni de salvare încununate de succes

Pe fondul rapoartelor constante despre abuzuri ale drepturilor omului și tiranie, anul 2025 a adus și momente de alinare și, odată cu acestea, dovada că sprijinul susținut poate schimba finalul.

  • Găsirea libertății în Anglia: În iulie, doamna Liu Pintong a ajuns cu succes în Marea Britanie și s-a reunit cu fiul ei după ani de detenție, supraveghere și restricții de călătorie, în urma unui efort susținut de salvare din partea familiei. Ea a obținut azil la scurt timp după aceea.

  • Reuniune de Ziua Recunoștinței: Tom Hua, un refugiat aflat sub protecția UNHCR, s-a reunit cu soția și fiica sa în Statele Unite după un deceniu de separare, marcând prima lor Zi a Recunoștinței împreună. Am amânat publicarea acestei povești din motive de securitate.

Privind spre anul 2026

Linia directoare a anului 2025 a fost una de neconfundat: persecuția în interiorul Chinei a rămas severă, tehnologia jucând un rol tot mai important, în timp ce campaniile de presiune din străinătate se extind și devin mult mai sofisticate—de la amenințări și intimidări, până la manipulare online și noi vectori tehnologici. În același timp, inițiativele de tragere la răspundere sunt în creștere, iar succesele în salvarea familiilor arată că susținerea țintită contează în continuare.

Dacă ați considerat utilă această retrospectivă, vă rugăm să împărtășiți aceste evoluții și tendințe cu persoane care are un cuvând de spus în politici, mass-media sau societatea civilă, aducând astfel în atenţia lor aceste povești.

Scurt istoric

Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China în anii 1990. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform dezvăluirilor din 2006 încoace, practicanții Falun Gong sunt omorâți în China prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://faluninfo.net/2025-recap-the-falun-gong-stories-that-shaped-the-year/

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com