Într-o măsură decisivă împotriva manipulării online coordonate, platforma de socializare X a eliminat o rețea de conturi bot care vizau în mod activ Falun Gong—o credință religioasă și o practică spirituală înrădăcinată în cultura tradițională chineză—și care răspândeau, de asemenea, relatări negative despre Shen Yun, o companie americană de dans clasic chinezesc fondată de practicanți Falun Gong. Această acțiune, raportată de „The Epoch Times”, marchează un pas semnificativ în combaterea dezinformării și a hărțuirii digitale asociate eforturilor de propagandă sprijinite de Beijing.
Dezinformare online
Centrul de Informare Falun Dafa a raportat că Partidul Comunist Chinez (PCC) a lansat, la sfârșitul anului 2023, o campanie fără precedent pentru a sabota Shen Yun și a elimina Falun Gong la nivel global. Elementul central al acestei campanii este manipularea strategică menită să transforme presa americană mainstream într-o armă. PCC consideră atât Falun Gong, cât și Shen Yun, drept amenințări existențiale, deoarece acestea expun abuzurile de lungă durată ale regimului împotriva drepturilor omului.
În ultimele opt luni, „The New York Times” (NYT) a publicat cel puțin 10 articole care denaturează imaginea atât a companiei de dans, cât și a credinței religioase. Notabil este faptul că opt dintre aceste articole au fost publicate și în ediția în limba chineză a publicației, accesibilă în China.
Date recente de la BuzzSumo, un instrument de analiză a rețelelor sociale, indică faptul că o rețea de mii de conturi false de pe platforma X a fost folosită în mod sistematic pentru a promova aceste articole ale NYT. Unul dintre articole—versiunea în limba chineză a unui material critic la adresa Shen Yun Performing Arts—a fost promovat atât de agresiv încât a devenit cel mai distribuit articol al NYT pe X în mai bine de un an.
O analiză realizată de „The Epoch Times” cu ajutorul BuzzSumo a dezvăluit că un număr neobișnuit de mare de conturi X vechi—cu puțini sau niciun urmăritor—au fost responsabile pentru postarea principalului articol de atac al NYT privind Shen Yun, publicat în august 2024, împreună cu alte nouă materiale conexe. Versiunea în limba chineză a principalului articol de atac a fost distribuită și redistribuită de peste 28 000 de ori, fiind cel mai distribuit articol NYT pe platformă în ultimul an și al doilea cel mai distribuit în ultimii doi ani.
Și mai surprinzător, mai puțin de 6% dintre conturile care au distribuit articolul aveau peste 50 de urmăritori—un contrast puternic față de scenariul tipic în care peste 90% dintre conturile pentru alte articole NYT sau „Epoch Times” au o astfel de acoperire. De fapt, 80% dintre aceste conturi nu aveau niciun urmăritor.
Numărul scăzut de urmăritori, postările repetitive, interacţiunile minime și frecvența ridicată a postărilor sunt indicatori bine cunoscuți ai activității bot.
O analiză manuală a sute dintre aceste conturi cu un număr redus de urmăritori, realizată de „The Epoch Times”, a scos la iveală semne clare de activitate neautentică. Multe au fost înființate în jurul lunii aprilie 2024 sau mai târziu și au postat exclusiv conținut anti-Falun Gong, unele postând doar unul sau mai multe dintre articolele de atac ale NYT despre Shen Yun, iar altele distribuind o avalanșă de materiale anti-Falun Gong, inclusiv caricaturi grosolane care imitau propaganda PCC şi prezentau Falun Gong ca fiind malefic. Deși unele conturi datează de la sfârșitul anului 2023 sau chiar din 2019, acele profiluri mai vechi postau inițial conținut generic, trecând ulterior la campanii de dezinformare țintite.
Un expert în securitate cibernetică a declarat că această campanie coordonată pare a fi un „atac automatizat cu boți, orchestrat de un stat”. X a dezactivat conturile după ce au fost comunicate platformei rezultatele investigației, iar aceasta a efectuat propria analiză suplimentară.
Implicații pentru discursul digital
Eliminarea acestor conturi bot evidențiază provocările mai ample cu care se confruntă platformele de socializare în ceea ce privește controlul conținutului și gestionarea campaniilor coordonate de dezinformare. Spațiile digitale au devenit un teren fertil pentru operațiunile sponsorizate de stat, iar eliminarea acestor rețele este esențială pentru păstrarea integrității online și protejarea vocilor autentice.
Centrul de Informare Falun Dafa a monitorizat conturi similare de tip troll. Într-un raport din iunie 2023, cercetătorii au observat o creștere a numărului de conturi Twitter false care răspândesc propagandă anti-Falun Gong, fiind identificate peste 200 de astfel de conturi doar între aprilie și mai 2023. Aceste conturi se deghizează adesea cu nume și imagini de profil occidentale.
Prin identificarea și eliminarea acestor conturi bot, platforma X a întrerupt un canal cheie prin care se propaga dezinformarea, subminând astfel eforturile de denigrare a Falun Gong și Shen Yun.
Scurt istoric
Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.
Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.
Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.
De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!