Raport: Un sondaj documentează campania Beijingului împotriva Falun Gong în SUA

NEW YORK—Un sondaj la nivel național, primul de acest fel, realizat pe un eșantion de 1.080 de practicanți Falun Gong din Statele Unite, a documentat peste 600 de cazuri de represiune transnațională care au vizat această comunitate în 30 de state, începând cu anul 2020.

Publicat de Centrul de Informare Falun Dafa din SUA pe 30 iunie, raportul—„Americanii vizați de Beijing”—constată că Partidul Comunist Chinez (PCC) desfășoară pe teritoriul SUA o campanie deliberată și tot mai intensă menită să reducă la tăcere mișcarea Falun Gong, campanie coordonată de la cele mai înalte niveluri ale regimului și cu implicații de anvergură pentru drepturile omului și securitatea națională.

De peste două decenii, practicanții Falun Gong din străinătate se numără printre țintele principale ale ceea ce Freedom House a numit în 2021 „cea mai sofisticată, globală și cuprinzătoare campanie de represiune transnațională” din lume. Însă rezultatele sondajului arată o intensificare a represiunii ca urmare a unei directive din 2022, prin care liderul PCC, Xi Jinping, a ordonat personal agențiilor de securitate chineze să intensifice campania globală împotriva Falun Gong. Instrucțiunile regimului, care au ajuns în presă, dezvăluie o atenție deosebită acordată Statelor Unite și companiei Shen Yun Performing Arts, o trupă de dans clasic chinezesc fondată de practicanții Falun Gong, care se bucură de renume mondial.

Aproape jumătate dintre respondenți (48%) au declarat că au fost victime ale represiunii transnaționale începând din 2022. Numărul incidentelor raportate a crescut de peste zece ori între 2020 și 2025: de la 16 la 172 de cazuri pe an. Printre tacticile semnalate se numără agresiunea fizică, hărțuirea, distrugerea bunurilor, amenințările violente, supravegherea, cenzura și represaliile împotriva rudelor din China, multe dintre aceste incidente nefiind documentate anterior.

„Ceea ce documentează acest sondaj este un plan de acțiune impus de sus în jos—Beijingul folosind toate mijloacele de care dispune în scopul de a elimina Falun Gong și Shen Yun pe teritoriul american”, a declarat Levi Browde, director executiv al Centrului de Informare Falun Dafa. „Fiecare american căruia îi pasă de libertățile civile și de libertatea religioasă ar trebui să fie îngrijorat de faptul că un guvern străin a creat un aparat pentru a supraveghea, hărțui și reduce la tăcere cetățenii și rezidenții SUA în redacțiile noastre, în teatre, în piețele orașelor și pe platformele de socializare. Statele Unite trebuie să acționeze acum, înainte ca lista țintelor să se extindă.”

Narațiunile distorsionate—amplificate de o acoperire mediatică înșelătoare și de dezinformarea coordonată online—au avut un impact măsurabil asupra vieților practicanților. O majoritate covârșitoare a respondenților (90%) a declarat că a observat o creștere a acoperirii mediatice negative și a comentariilor de pe rețelele sociale despre Falun Gong începând cu anul 2022. Dintre respondenți, 64% au afirmat că acest climat i-a afectat: aceștia au raportat suferință emoțională, relații familiale tensionate, hărțuire verbală sau discriminare la locul de muncă, la școală sau în comunitățile lor.

„Există în special un sentiment în rândul chinezilor din comunitatea noastră: «Stai puțin. Am plecat din China, iar acum se întâmplă același lucru aici, în America? Nu înțeleg...»”, si-a exprimat uimirea un profesor american de liceu din New York. „Există nedumerire și neîncredere.”

Raportul se bazează pe un sondaj online realizat în rândul a 1.080 de practicanți Falun Gong din 41 de state, desfășurat între septembrie 2025 și martie 2026. Distribuit în limbile engleză și chineză prin intermediul asociațiilor locale Falun Dafa, sondajul a utilizat proceduri de anonimizare și controale riguroase de calitate pentru a asigura credibilitatea și acuratețea datelor. Metodologia completă și întrebările din sondaj sunt incluse în raport.

Concluziile principale ale raportului:

  • Comunitatea americană Falun Gong este prezentă la nivel național, este diversă și cu un nivel ridicat de educație. Respondenții provin din 41 de state și din Washington, D.C., majoritatea (60%) identificându-se ca cetățeni americani. Peste 70% dețin o diplomă de licență sau au un nivel de studii superior. Cei mai mulți dintre respondenți sunt de etnie chineză, iar aproape 12% sunt caucazieni, afro-americani, hispanici sau de alte origini.
  • Represiunea transnațională s-a intensificat în urma directivei emise de Xi Jinping în 2022. Respondenții au semnalat 646 de cazuri de represiune transnațională începând din 2020 încoace, numărul cazurilor raportate crescând de peste zece ori între 2020 și 2025. Aproape jumătate dintre respondenți (48%) au declarat că au fost victime ale cel puțin unui astfel de incident. Au fost afectați americani din cel puțin 30 de state, inclusiv cel puțin câte 10 incidente în California, New York, Texas, Florida, Illinois, Washington, Pennsylvania și Washington, D.C.
  • Shen Yun Performing Arts este ținta principală. Respondenții au raportat 146 de cazuri de distrugere a proprietății, amenințări violente, hărțuire și cenzură legate de activitatea lor de voluntariat pentru promovarea spectacolelor Shen Yun. În plus, 53 de respondenți s-au identificat ca artiști sau membri ai personalului Shen Yun și au descris un climat tot mai intens de represiune și dezinformare, inclusiv consecințele faptului de a fi ținta unor amenințări violente.
  • Oficialii chinezi au fost implicați direct în 138 de cazuri. Agențiile guvernamentale ale Chinei—inclusiv Ministerul Securității Publice, Ministerul Securității de Stat și Ministerul Afacerilor Externe — au fost implicate direct în 138 dintre incidentele semnalate. Reprezentanții cunoscuți ai PCC cu sediul în Statele Unite s-au angajat, de asemenea, în acte de hărțuire, campanii de denigrare și agresiuni.
  • Instituțiile americane pun în aplicare, fără să-și dea seama, agenda Beijingului. Propaganda și dezinformarea PCC se infiltrează din ce în ce mai mult în societatea americană, inducând în eroare instituțiile americane și liderii de opinie, determinându-i să repete argumentele sale și să-i excludă pe practicanții Falun Gong din viața publică. Respondenții au raportat 92 de cazuri în care li s-a interzis participarea la parade, evenimente comunitare sau conferințe naționale de către entități cu sediul în SUA, din cauză că sunt practicanți Falun Gong.

„De când a început persecuția, în 1999, nu am mai putut să mă întorc în siguranță în China”, a povestit un cetățean american originar din China, care locuiește acum în New York. „Când bunica mea, cea care m-a crescut, era pe patul de moarte, nu am putut să mă duc acasă. Nu am putut să o țin de mână. Nu am putut să-mi iau rămas bun. Nu am putut să particip la înmormântarea ei. Așa arată persecuția în viața reală. Desparte familiile. Îi obligă pe oameni să facă alegeri imposibile între iubire și siguranță.”

Sondajul a evidențiat, de asemenea, lacune semnificative în ceea ce privește gradul de conștientizare și aplicarea legii în rândul americanilor. Multe dintre cazurile menționate de respondenți au rămas nepedepsite din cauza anonimatului agresorilor, a lipsei de sesizări din partea victimelor, a măsurilor inadecvate luate de forțele de ordine sau a lacunelor legislative în a proteja cetățenii americani de un regim străin care le subminează drepturile și cooptează instituțiile americane. Raportul oferă recomandări concrete guvernului SUA și societății civile americane cu privire la modul de a contracara represiunea transnațională a PCC și de a spori reziliența.

Pentru a citi raportul integral, dați clic aici. Pentru a intervieva unul dintre autori, trimiteți un e-mail la contact@faluninfo.net

Acest studiu este cel mai recent dintr-o serie de eforturi continue ale Centrului de Informare Falun Dafa SUA de a documenta valul tot mai intens de represiune transnațională îndreptat împotriva practicanților Falun Gong începând din 2022. În mai 2023, FDIC a publicat un raport special, intitulat „Supraveghere, calomnie și cenzură”, care analizează represiunea Partidului Comunist Chinez (PCC) în campusurile universitare din SUA. În 2024 și 2025, Centrul de Informare Falun Dafa SUA a publicat o serie de rapoarte de cercetare privind represiunea transnațională îndreptată împotriva Shen Yun și Falun Gong: „Perturbări diplomatice și dezinformare: efortul global al Beijingului de a opri Shen Yun” în ianuarie 2024, „Denaturarea informațiilor despre Falun Gong de către The New York Times” în martie 2024, „Transformarea rețelelor sociale în arme: Noul plan al PCC de a „elimina” Falun Gong la nivel mondial”, în august 2024, „O campanie fără precedent a PCC de a sabota Shen Yun și de a elimina Falun Gong la nivel global”, în decembrie 2024, și „Adevărata poveste a Shen Yun: Noua ofensivă a Beijingului de a distruge Shen Yun și de a reduce la tăcere Falun Gong la nivel global”, în iulie 2025.

Scurt istoric

Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China în anii 1990. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform dezvăluirilor din 2006 încoace, practicanții Falun Gong sunt omorâți în China prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://faluninfo.net/new-report-nationwide-survey-documents-beijings-campaign-to-silence-falun-gong-in-states-across-the-united-states/

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com