Tortura

Tortura în custodia poliției a luat viața a mii de practicanți Falun Gong, de când Partidul Comunist Chinez (Partidul / PCC) a început să persecute adepții disciplinei spirituale în 1999. Din cele peste 4,574 de decese documentate ale practicanţilor Falun Gong din China, marea majoritate au fost rezultatul torturii.

“Printre adevăratele cazuri de o brutalitate incredibilă, actele imorale care mi-au șocat cel mai mult sufletul au fost rutina unor practici obscene de a maltrata organele genitale ale femeilor săvârşite de membrii poliției și ai Biroului 6-10.”
- Gao Zhisheng, avocat chinez

În timp ce cazurile de tortură sunt documentate anual în aproape toate țările lumii, în China, Falun Gong reprezintă unul dintre cele mai mari și mai frecvent torturate grupuri. De exemplu, potrivit rapoartelor Raportorului Special al ONU pentru Tortură, două treimi dintre victimele torturii din China sunt practicanți Falun Gong.

Tortura este folosită de zeci de ani de către poliția Partidului Comunist Chinez pentru a extrage cu forța declarații de la suspecți și împotriva diferitelor ținte ale campaniilor politice. Tortura este acum folosită împotriva grupului Falun Gong pentru a-i forța pe practicanţi să renunțe la credința lor. Atât tehnicile fizice, cât și cele psihice, de tortură sunt folosite pentru a elimina practicanții Falun Gong.

"Singurul lucru necesar pentru ca răul să triumfe este ca oamenii de bine să nu facă nimic."

Edmund Burke

IA ATITUDINE

ȘTIRI RECENTE

Campania Beijingului împotriva Falun Gong durează de 27 de ani și continuă...

Pe 20 iulie 1999, Partidul Comunist Chinez (PCC) a lansat o campanie violentă pentru eradicarea Falun Gong. Timp de mai bine de un sfert de secol, regimul a condus un efort neîntrerupt de a elimina această practică pașnică de meditație și dezvoltare spirituală bazată pe principiile adevăr, compasiune și toleranță, costul uman și și cel social fiind enorme. MAI MULT

O bunică din Shandong, condamnată din nou la închisoare pentru că practică Falun Gong

Wang Guirong, o practicantă Falun Gong în vârstă de 72 de ani din orașul Shouguang, provincia Shandong, a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru credința ei. Pe 5 februarie 2026, a fost transferată la Închisoarea pentru Femei din Shandong, unde urmează să execute ceea ce autoritățile califică drept o pedeapsă penală. Potrivit informațiilor apărute, familia sa nu a avut nicio posibilitate reală de a contesta această decizie în justiție. MAI MULT

24-02-2026 Tortură

O mamă și fiul ei din Liaoning condamnați împreună pentru credința în Falun Gong

Cazuri de persecuție împotriva practicanților Falun Gong continuă să fie raportate aproape zilnic în toată China. La sfârșitul lunii decembrie 2025, o mamă și fiul ei din orașul Linghai, provincia Liaoning, au fost condamnați fiecare la șase ani de închisoare doar pentru că practică Falun Gong. Cazul a fost raportat pe 21 ianuarie 2026 de Weiquanwang, un site web care adună relatări de la fața locului despre încălcări ale drepturilor omului în China, și de Minghui.org. La începutul lunii februarie, Bitter Winter, o revistă online cu sediul în Italia axată pe persecuția religioasă, a confirmat în mod independent acest caz, subliniind încă o dată modul în care forțele de securitate chineze vizează nu doar practicanții individuali, ci familii întregi pentru credințele lor. MAI MULT

14-02-2026 Tortură

Femeie din Yunnan, condamnată la închisoare pentru a treia oară pentru practicarea Falun Gong

Doamna Kuang Deying (况德英), o practicantă Falun Gong în vârstă de 64 de ani din județul Qiaojia, orașul Zhaotong, provincia Yunnan, a fost condamnată ilegal la patru ani de închisoare de către Tribunalul Districtual Wuhua din Kunming. Ea a fost arestată pe 3 august 2025, când poliția i-a percheziționat locuința și i-a confiscat bunurile personale, conform Weiquanwang, un site care centralizează relatări de la faţa locului despre abuzurile drepturilor omului în China. MAI MULT

06-02-2026 Tortură

Retrospectiva 2025: Evenimentele Falun Gong care au marcat anul

În 2025, noi dovezi au continuat să arate că ofensiva Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva Falun Gong rămâne sistematică în interiorul Chinei și tot mai agresivă peste hotare. Centrul de Informare Falun Dafa a documentat incidente cheie care au afectat oameni din China, America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Australia—de la tipare de abuz, detenție și condamnări pe tot cuprinsul Chinei, până la amenințări, intimidări și operațiuni informaționale la nivel mondial. MAI MULT

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com