Article overview: Victime

2025

O femeie a murit la trei zile după ce a fost încarcerată pentru practicarea Falun Gong

O femeie de 45 de ani, încarcerată pentru că practica Falun Gong, a murit pe 8 noiembrie, la doar trei zile după ce a fost închisă în Închisoarea pentru Femei a provinciei Liaoning, conform Weiquanwang, un site care colectează relatări despre abuzurile drepturilor omului în China. Minghui.org a raportat că trupul ei prezenta semne de maltratare severă, iar autoritățile au refuzat să le înmâneze rezultatele autopsiei părinților săi. MAI MULT

17/12/2025 Tortură

Înregistrarea video de la o sonerie redă momentul în care o femeie din Shanxi este reținută de polițiști în civil

Înregistrările video recent obținute și relatările familiei indică faptul că Chen Zhongli (陈忠丽), practicantă Falun Gong, a fost reținută în Shanxi și rămâne închisă în Centrul de Detenție Chenzhuang (陈庄看守所). Imaginile arată mai mulți polițiști în civil înconjurând-o pe doamna Chen, cu câteva momente înainte de a intra cu forța în locuința sa. MAI MULT

06/12/2025 Arestări
2025

Un practicant Falun Gong în vârstă a murit la câteva zile după ce a fost eliberat din închisoare în Liaoning

Domnul Men Yulin (門玉林), în vârstă de 74 de ani, din județul Yi, provincia Liaoning, a încetat din viață pe 21 octombrie, la doar patru zile după ce a fost eliberat, după o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru practicarea Falun Gong, o disciplină spirituală persecutată de Partidul Comunist Chinez (PCC) din 1999, conform Bitter Winter, o revistă online axată pe raportarea persecuției religioase. MAI MULT

23/11/2025 Lista morților
2025

Femeie din Daqing moare în detenție la câteva zile după ce a fost arestată pentru că practica Falun Gong

O femeie în vârstă de 52 de ani, doamna Zhang Fengxia (張鳳霞) din orașul Daqing, provincia Heilongjiang, a murit pe data de 17 august, la doar șapte zile după ce a fost arestată pentru credința sa în Falun Gong—o practică spirituală bazată pe principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță, persecutată de Partidul Comunist Chinez din 1999 încoace—potrivit Weiquanwang, un site care adună relatări despre persecuții venite din partea activiștilor de la nivel local și a credincioșilor din China. MAI MULT

20/10/2025 Arestări
2025

Declarația organizației medicale DAFOH privind conversația dintre Xi și Putin în incidentul „microfonului deschis”

Ca urmare a incidentului „microfonului deschis” în urma căruia a fost surprins un schimb de cuvinte între Xi Jinping și Vladimir Putin cu privire la transplanturile de organe, organizația „Doctors Against Forced Organ Harvesting”* („Doctori împotriva Recoltării Forțate de Organe”—DAFOH) a emis la data de 10 septembrie o declarație, pe care o redăm în integralitate în cele ce urmează. MAI MULT

2025

Femeie din Heilongjiang moare în detenție la câteva săptămâni după arestarea sa pentru că practica Falun Gong

Doamna Wang Shuzhi, în vârstă de 59 de ani, din orașul Jixi, provincia Heilongjiang, a murit în Centrul de Detenție al orașului Jixi pe 19 iulie 2025, la mai puțin de două luni după ce a fost arestată pentru că practica Falun Gong, o disciplină spirituală persecutată de Partidul Comunist Chinez (PCC) din 1999 încoace. Potrivit Weiquanwang, un site care adună relatări despre persecuții de la activiști locali și practicanți din China, moartea sa a survenit după săptămâni de abuzuri, inclusiv hrănire forțată, și după ce a fost readusă în detenție din spital, cu doar două zile înainte de a deceda. MAI MULT

10/08/2025 Tortură fizică
2025

Zhao Jiyuan, 71 de ani, din Liaoning, ucis în închisoare pentru credința sa

Potrivit Weiquanwang, un site care centralizează rapoarte privind persecuțiile din China publicate de activiști locali, un locuitor al orașului Shenyang, provincia Liaoning, a decedat în Penitenciarul Jinzhou pe 4 iulie 2025, în timp ce executa o pedeapsă de șapte ani și jumătate pentru simplul motiv că practica Falun Gong. Partidul Comunist Chinez (PCC) persecută această practică spirituală încă din 1999. MAI MULT

29/07/2025 Tortură fizică
2025

Un practicant Falun Gong din Shandong, în vârstă de 76 de ani, încarcerat pentru a treia oară în iunie

Domnul Yi Xiangyang (cunoscut și sub numele de Yin Xiangyang), un fermier de 76 de ani din satul Liujia, orașul Longkou, provincia Shandong, a fost încarcerat în Penitenciarul Provinciei Shandong pe 11 iunie 2025, potrivit Minghui.org și Weiquanwang, un site care adună rapoarte despre abuzuri de la apărători ai drepturilor omului din întreaga China. El ispășește acum o pedeapsă de cinci ani și jumătate pentru că le-a vorbit oamenilor despre persecuția Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva Falun Gong, o practică spirituală reprimată brutal în China din 1999 încoace. MAI MULT

27/06/2025 Tortură fizică

La cincisprezece ani distanță: Arestările în masă vizează peste 20 de practicanți Falun Gong în districtul Yongxing, provincia Hunan

Într-un episod tulburător de persecuție religioasă repetată, în provincia Hunan au avut loc două serii de arestări în masă, la un interval de cincisprezece ani, vizând același grup de practicanți Falun Gong. Printre aceştia se numără doamnele Li Qun’e și Cao Shuiju, care au îndurat detenție prelungită, violență, şantaj și condamnări nedrepte pentru practica lor spirituală pașnică. Potrivit unui raport publicat pe 3 iunie de Minghui.org, doamna Li a fost transferată în februarie 2025, la Închisoarea pentru femei din provincia Hunan. MAI MULT

11/06/2025 Arestări

Practicantă Falun Gong în vârstă de 71 de ani moare din cauza persecuției în detenție

Pe 9 mai, Wang Yan, o practicantă Falun Gong în vârstă de 71 de ani din orașul Shenyang, provincia Liaoning, a murit în detenție în Închisoarea nr. 2 pentru Femei din Provincia Liaoning. Potrivit site-ului Minghui.org, decesul ei ridică numărul confirmat al practicanților Falun Gong care au murit în urma persecuției Partidului Comunist Chinez (PCC) la peste 5.205. MAI MULT

09/06/2025 Tortură
2025

Cuplu în vârstă încarcerat pentru că practică Falun Gong, soțul moare în închisoare

Wang Ligong, fost cercetător în vârsta de 76 de ani din orașul Changchun, provincia Jilin, a murit în noiembrie 2024 în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pentru că practica Falun Gong—o disciplină spirituală persecutată de Partidul Comunist Chinez încă din 1999. Decesul său a fost rezultatul unei serii de încălcări ale procedurii legale și ale recomandărilor medicale, inclusiv ignorarea evaluărilor medicale care l-au considerat inapt pentru detenție. MAI MULT

29/05/2025 Tortură
2025
2025

Femeie în vârstă de 85 de ani, condamnată din nou pentru că practică Falun Gong

În februarie 2025, Tribunalul Comitatului Yuncheng a condamnat-o pe Wang Xiangling, în vârstă de 85 de ani din provincia Shandong, la un an de închisoare și la plata unei amenzi de 5.000 de yuani pentru că practică Falun Gong, potrivit Weiquanwang. Site-ul reunește rapoarte despre abuzuri ale apărătorilor drepturilor omului din întreaga China. Acest caz marchează o escaladare îngrijorătoare a represiunii continue împotriva practicanților Falun Gong în vârstă din regiune. MAI MULT

31/03/2025 Arestări

Patru femei din Sichuan lipsite de un proces echitabil și condamnate la închisoare pentru distribuirea de informații despre Falun Gong

Pe 11 februarie 2025, Tribunalul din orașul Chongzhou a condamnat patru practicante Falun Gong la pedepse cu închisoarea între 2 și 4,5 ani pentru că au distribuit în luna martie 2024, materiale informative despre Falun Gong în diverse locații, potrivit site-ului Weiquanwang, care reunește rapoarte ale apărătorilor drepturilor omului din întreaga China. MAI MULT

22/03/2025 Arestări

Practicantă Falun Gong din Shandong moare la două săptămâni după liberarea condiționată pe motive medicale

Lin Jianping, în vârstă de 63 de ani, din orașul Qixia, provincia Shandong, a suferit persecuții timp de zeci de ani din cauza credinței sale. Ea a fost arestată din nou la mijlocul lunii octombrie 2024 pentru a ispăși o pedeapsă de trei ani de închisoare, pronunțată în martie 2023, pentru credința sa în Falun Gong. În timpul detenției în Închisoarea pentru Femei a Provinciei Shandong, a fost supusă unor abuzuri grave, care au adus-o într-o stare critică. Doar atunci autoritățile penitenciarului au liberat-o condiționat pe motive medicale pe, 30 data de ianuarie 2025. În ciuda tratamentului de urgență primit într-un spital din Yantai, ea a murit în primele ore ale zilei de 13 februarie 2025, potrivit Weiquanwang, o rețea de cetățeni chinezi care apără drepturile omului. MAI MULT

05/03/2025 Tortură fizică
2025
2025