Amenințările cu moartea coordonate de chinezi vizează proiecții de film și oficiali din Taiwan

Mesajele de amenințare folosesc aceeași adresă de e-mail, twwar888888@gmail.com, și vizează Consiliul Local Tainan din Taiwan, care proiectează documentarul „Organele Statului”, și San Jose Performing Arts Center din America, care găzduiește spectacole Shen Yun.

Între octombrie 2024 și ianuarie 2025, presa taiwaneză și producătorul documentarului au documentat peste 80 de amenințări cu moartea la adresa unor entități din Taiwan implicate în proiecțiile documentarului „Organele Statului”. Acest film premiat, lansat în 2024, investighează recoltarea forțată de organe susținută de Partidul Comunist Chinez (PCC), o practică care a fost documentată pe larg de anchete independente, inclusiv de Tribunalul pentru China în 2019, prezidat de Sir Geoffrey Nice QC. Tribunalul a concluzionat că recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință, în principal practicanți Falun Gong, a fost comisă „dincolo de orice îndoială”.

Centrul de Informare Falun Dafa a analizat aceste scrisori de amenințare, remarcând o asemănare tulburătoare cu tacticile de represiune transnațională folosite în Statele Unite împotriva Shen Yun, compania americană de dans clasic chinezesc fondată de practicanți Falun Gong. Documentarea cronologică a incidentelor de către Centrul de Informare Falun Dafa arată cum PCC a desfășurat o campanie susținută de amenințări, hărțuire și intimidare, vizând practicanți Falun Gong și organizații afiliate din întreaga lume.

Amenințări documentate legate de proiecțiile documentarului „Organele Statului” în perioada octombrie 2024 și ianuarie 2025. Presa taiwaneză și producătoarea Cindy Song au înregistrat peste 80 de amenințări la adresa persoanelor și organizațiilor asociate cu documentarul începând cu 20 februarie 2024. Tiparele de hărțuire se aliniază cu tacticile mai ample de represiune transnațională ale PCC, aşa cum sunt documentate în Transnational Repression Incident Tracker. Numărul cazurilor poate varia pe măsură ce apar noi incidente.

E-mailuri identice utilizate în amenințări

Dovezile sugerează o campanie coordonată de amenințări în mai multe țări, autorii folosind aceleași adrese de e-mail și un limbaj aproape identic. Amenințările la adresa proiecțiilor „Organele Statului” din Taiwan sunt similare celor îndreptate împotriva spectacolelor Shen Yun din Statele Unite, urmând un tipar de represiune transnațională asociat tacticilor mai ample de intimidare ale PCC.

În Taiwan, cinematografele care găzduiesc proiecții ale documentarului „Organele Statului”, agenții guvernamentale și parlamentari locali au primit e-mailuri amenințătoare scrise în limba chineză, unele amenințând în mod explicit cu atacuri armate în masă, atacuri cu bombă și atacuri cibernetice menite să oprească distribuția filmului. Unul dintre mesaje spunea:

Ordon ca toate viitoarele proiecții ale filmului „Organele Statului” din Tainan să fie anulate până mâine la ora 15:00, să fie întreruptă orice colaborare cu Lion Film and Television Culture Co. [compania care distribuie filmul]! Și toți legislatorii să posteze o declarație publică pe Facebook. Dacă mâine după-amiază nu văd declarația, mă voi strecura în legislativul din Tainan, la nr. 2, sec. 2, strada Yonghua, districtul Anping, Tainan, și voi scoate brusc un pistol și voi împușca pe oricine îmi apare în cale!!!

Însoțit de imagini cu gloanțe și un pistol, acest e-mail, trimis de la adresa twwar888888@gmail.com, a fost adresat Consiliului Local Tainan înaintea proiecțiilor programate în decembrie 2024. Amenințări similare au fost trimise și către Biroul Poliției Criminale, Consiliul Local Taipei și către alte instituții publice.

Un incident similar a avut loc în Statele Unite în dimineața zilei de 11 decembrie 2024, când un e-mail de amenințare cu moartea a fost trimis Asociației Falun Dafa din Atlanta, organizatorul local al spectacolelor Shen Yun de la Atlanta Symphony Hall, programate pentru săptămâna Crăciunului. Folosind aceeași adresă de e-mail, expeditorul a amenințat cu un atac armat în masă dacă spectacolele aveau loc în acel spațiu. În decurs de 30 de minute, o amenințare aproape identică a fost trimisă serviciului de bilete din San Francisco Bay Area, care gestionează vânzările de bilete pentru spectacolele Shen Yun de la San Jose Performing Arts Center.

Pe lângă amenințările directe, autorii s-au dat în mod fals drept persoane importante pentru a spori teama și confuzia. Un e-mail conținând o amenințare cu bombă trimis către Spitalul Creștin Changhua din Taiwan și un altul către Centrul de Spectacole Tobin din San Antonio, Texas, au fost ambele atribuite în mod fals lui Guan Jianzhong, directorul companiei Lion Film and Television Culture Co, care a distribuit filmul „Organele Statului”în Taiwan.

(Stânga) E-mail conținând amenințare cu bombă trimis către Spitalul Creștin Changhua din Taiwan. (Dreapta) Un alt e-mail trimis către Centrul de Spectacole Tobin din San Antonio, Texas. Ambele amenințări atribuiau în mod fals mesajele lui Guan Jianzhong, directorul companiei care a distribuit documentarul „Organele Statului” în Taiwan.

Amenințări coordonate vizând lideri mondiali

Un alt tipar alarmant care a apărut presupune amenințări coordonate care vizează oficiali de rang înalt atât din Taiwan, cât și din Statele Unite. Dintre cele peste 80 de amenințări documentate în Taiwan, cel puțin patru menționează explicit atacuri asupra Biroului Prezidențial, iar două conțin amenințări directe cu asasinarea președintelui Taiwanului, Lai Ching-Te. Unul dintre e-mailuri avertiza:

Dacă Organele Statului continuă să fie difuzat în Taiwan, Lai Ching-Te va fi împușcat de la distanță, iar membrii administrației prezidențiale vor continua să fie în pericol!

În mod similar, în Statele Unite, odată cu începerea celui de-al doilea mandat al președintelui Trump, în ianuarie 2025, amenințările au inclus mesaje care jurau uciderea președintelui și incendierea Dragon Springs, sediul Shen Yun Performing Arts. Aceste amenințări, ce folosesc un limbaj comun și provin de la adrese de e-mail similare, sugerează o campanie globală concertată de intimidare și destabilizare a instituțiilor americane prin frică.

Campania mai amplă a PCC

Biroul de Investigații Criminale din Taiwan a lansat o anchetă și a sporit măsurile de securitate la toate evenimentele conexe. Deși autoritățile nu au detectat explozibili sau amenințări imediate la adresa siguranței, acestea recunosc tipare clare care corespund campaniilor de hărțuire asociate tacticilor de represiune în stilul PCC.

PCC are un istoric îndelungat de represiune transnațională, folosind amenințări, atacuri cibernetice și constrângere pentru a reduce la tăcere criticii—inclusiv pe singurul supraviețuitor cunoscut al recoltării forțate de organe—dincolo de granițele Chinei. O investigație recentă a Centrului de Informare Falun Dafa a expus o campanie globală de sabotare a spectacolelor Shen Yun prin amenințări cu bombă, intimidarea reprezentanților de la sălile de spectacole și interferențe cibernetice—tactici care reflectă fidel amenințările care vizează acum proiecțiile filmului „Organele Statului” în Taiwan.

Amenințările cu moartea coordonate care vizează proiecțiile „Organele Statului” în Taiwan, și asemănarea lor izbitoare cu tacticile de intimidare îndreptate împotriva Shen Yun în Statele Unite, sugerează un tipar de represiune transnațională, în concordanță cu operațiunile anterioare ale PCC. Prin amenințări cibernetice, uzurpare de identitate și apel la violență directă, cei care amenință, urmând obiectivele PCC, urmăresc să reducă la tăcere vocile disidente și să controleze narațiunea globală privind recoltarea forțată de organe.

Pe măsură ce atenția internațională se intensifică, este esențial ca guvernele, organismele de aplicare a legii și societatea civilă să acționeze împreună în apărarea libertății de exprimare și a drepturilor omului, asigurându-se că adevărul învinge frica și cenzura.

Pentru context suplimentar privind aceste tactici în escaladare, consultați analizele detaliate ale eforturilor de represiune direct legate de PCC din următoarele rapoarte:

Scurt istoric

Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://faluninfo.net/chinese-coordinated-death-threats-target-taiwan-screenings-and-government-officials/

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com