Pe 11 decembrie, un grup de cercetători din străinătate care monitorizează represiunea exercitată de Partidul Comunist Chinez (PCC) împotriva practicanților Falun Gong a publicat noi informații, provenite din surse interne ale PCC. Scurgerile de informații conțin note dintr-o videoconferință recentă prezidată de ministrul chinez al Securității Publice, Wang Xiaohong. Acestea conturează planuri și tactici noi pentru desfășurarea unei campanii intensificate împotriva Falun Gong în afara Chinei, în special în Statele Unite, având ca obiectiv declarat „subminarea relației dintre Falun Gong și Statele Unite”.
Această informație apare într-un context în care surse interne anterioare au avertizat cu privire la o campanie de denigrare iminentă, menită să întoarcă opinia publică și guvernul Statelor Unite împotriva Falun Gong. Elementele-cheie ale planului s-au concretizat deja în ultimele luni, incluzând cazuri de „lawfare” (folosirea sistemului legal ca armă prin acțiuni repetitive în justiție), așa-zise „investigații” media de natură îndoielnică și o serie de amenințări violente îndreptate împotriva practicanților Falun Gong și împotriva companiei Shen Yun Performing Arts—o trupă americană de dans clasic chinez fondată de practicanți Falun Gong.
Centrul de Informare Falun Dafa oferă mai jos o traducere din materialul în limba chineză publicat de Organizația Mondială pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong (WOIPFG). Următoarele sunt punctele-cheie desprinse din conținutul videoconferinței, împreună cu observații privind implicațiile acestora:
- Planificare strategică la nivel înalt: Faptul că regimul a organizat o conferință telefonică coordonată personal de ministrul Securității Publice, Wang Xiaohong, subliniază prioritatea acordată acestei campanii. Comentariile făcute sugerează, de asemenea, că regimul este foarte atent la contextul politic american, precum și la oportunitățile și riscurile ce pot apărea pentru oficialii chinezi odată cu tranziția către noua administrație Donald Trump.
- Tentativa de a submina sprijinul guvernului SUA pentru Falun Gong: Notele menționează în mod explicit că unul dintre obiectivele centrale ale acestei campanii este acela de a întoarce guvernul american împotriva Falun Gong, afirmând:
„Scopul principal este să se depună toate eforturile pentru a sabota relația dintre Falun Gong și Statele Unite... Concentrați-vă pe amplificarea acuzațiilor potrivit cărora Falun Gong încalcă legile americane și sfidează autoritatea guvernului american. Folosiți aceste 'narațiuni' fabricate pentru a exercita presiune asupra guvernului SUA și a instituțiilor relevante, astfel încât să înceteze sprijinul acordat pentru Falun Gong, atingând în cele din urmă obiectivul de a eradica Falun Gong din Statele Unite.”
- Prezentarea tacticilor ce urmează a fi folosite: Similar altor informații divulgate recent, notele din această videoconferință menționează tactici concrete pe care aparatul de securitate al PCC intenționează să le folosească. Acestea includ activarea de agenți din cadrul comunității Falun Gong pentru a vorbi public împotriva grupului sau pentru a convinge practicanți actuali să „renunțe la Falun Gong” și apoi să vorbească public pentru a expune așa-zise „secrete întunecate” ale Falun Gong. Notele menționează în mod special intenția de a „converti” practicanți influenți pentru a maximiza impactul.
- Mobilizarea resurselor: Notele conferinței menționează directiva de a „spori sprijinul acordat persoanelor anti Falun Gong”, de a mobiliza comentatori online pro PCC pentru a amplifica acuzațiile și de a utiliza alte strategii de influențare a „opiniei publice”, cu scopul de a intensifica atacurile și campaniile de defăimare împotriva Falun Gong, Shen Yun și împotriva unor publicații precum „The Epoch Times”.
- Referințe la asistență financiară pentru colaboratori: Notele includ mai multe mențiuni privind acordarea de „donații” sau sprijin financiar celor care asistă PCC, inclusiv practicanților Falun Gong care „se convertesc” și vorbesc public împotriva comunității Falun Gong. Dintre informațiile divulgate recent, aceasta este prima referință explicită la sprijinul financiar acordat colaboratorilor. Dacă va fi pusă în aplicare, această practică ar putea încălca legislația americană, anume Legea privind înregistrarea agenților străini, în cazul în care nu este raportată.
- Teama de sancțiuni—motiv pentru intensificarea eforturilor: Notele conferinței afirmă că unul dintre motivele pentru escaladarea atacurilor împotriva Falun Gong în Statele Unite este teama față de sancțiunile pe care SUA le-ar putea impune liderilor de top ai PCC pentru crimele comise. Se menționează în mod specific că practicanții Falun Gong dețin dovezi ale acestor crime, referindu-se probabil la abuzurile asupra deținuților Falun Gong, inclusiv la recoltarea forțată de organe.
------------------------------------------------------------------------
Traducere din materialul în limba chineză publicat de Organizația Mondială pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong (WOIPFG):
Conducerea de vârf a Partidului Comunist Chinez își intensifică planurile secrete de a ataca în străinătate Falun Gong, Shen Yun și „The Epoch Times”
Un raport special al Organizației Mondiale pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong (WOIPFG)
11 decembrie 2024
Organizația Mondială pentru Investigarea Persecuției împotriva Falun Gong (WOIPFG), prin intermediul canalelor sale speciale de investigație din interiorul Chinei continentale, a primit pe 6 decembrie 2024 informații confidențiale referitoare la conducerea de vârf a Partidului Comunist Chinez. În continuare este prezentat un rezumat.
Ministerul Securității Publice al Partidului Comunist Chinez a organizat recent o videoconferință prezidată personal de ministrul Securității Publice, Wang Xiaohong. Întâlnirea a inclus numeroase directive interne din partea conducerii superioare a PCC, care au fost deja transmise la nivel provincial și departamental în China și sunt în curs de implementare. Punctele cheie referitoare la Falun Gong sunt următoarele:
1. Activarea tuturor agenților speciali ai PCC și a informatorilor desfășurați în Statele Unite. Cu orice preț, aceștia trebuie să se apropie de membrii de bază ai echipei [președintelui ales Donald] Trump pentru a afla rapid poziția reală a acestuia față de PCC și pentru a identifica toate sancțiunile potențiale pe care administrația Trump intenționează să le impună Chinei.
2. Creșterea sprijinului pentru persoanele anti Falun Gong. Ministerele și departamentele PCC pot furniza mai multe materiale și informații, inclusiv fotografii și videoclipuri, asigurându-se că informațiile personale din aceste materiale sunt tratate cu grijă pentru a evita expunerea implicării departamentelor de informații ale PCC. Asistența financiară poate fi oferită prin metode precum „donații”. Se vor selecta comentatori pe Internet [cunoscuți în mod obișnuit drept „armata celor 50 de cenți”] familiarizați cu Falun Gong, din diverse regiuni ale Chinei și din străinătate, pentru a participa la acest efort. Accentul se va pune pe amplificarea acuzațiilor conform cărora Falun Gong încalcă legile Statelor Unite și sfidează autoritatea guvernului american. Astfel de narațiuni create vor fi utilizate pentru a exercita presiuni asupra guvernului SUA și a instituțiilor relevante pentru a înceta sprijinul oferit către Falun Gong, atingând în cele din urmă obiectivul de a elimina Falun Gong din Statele Unite.
3. Continuarea intensificării atacurilor și a campaniilor de defăimare împotriva Shen Yun, „The Epoch Times” și a „persoanelor-cheie” și „persoanelor-țintă” din cadrul Falun Gong. Agenții [referindu-se la agenții PCC] și resursele externe de propagandă recent mobilizate pot fi implicate în operațiuni de atac în străinătate. Accentul trebuie pus pe perturbarea și ruperea relațiilor din cadrul comunităților Falun Gong din afara Chinei. Acțiunile specifice pot fi stabilite la nivel local [de către agenți și agențiile chineze de informații] în funcție de situație, asigurându-se că nu apar contradicții sau conflicte între aceste acțiuni.
4. Activarea întregului personal sub acoperire pentru continuarea implementării planului care vizează membrii Falun Gong din străinătate pentru a-i [convinge să] renunțe la practică [Notă: „planul” este denumit „planul de ieșire din Falun Gong”]. Acesta poate include crearea de fonduri de sprijin prin intermediul asociațiilor comerciale chineze sau utilizarea unor terți cu profil curat pentru a oferi sprijin celor care au părăsit practica. Acest sprijin include ajutor financiar pentru a crește rata de succes a celor care renunță la Falun Gong. În plus, se va profita de toți cei care au părăsit practica pentru a continua să expună presupuse „secrete întunecate” din cadrul comunității Falun Gong.
5. Activarea agenţilor de rang înalt pentru a desfășura „operațiuni critice” împotriva unor persoane de percepute a fi de rang înalt din cadrul Falun Gong și din cadrul publicației „The Epoch Times”. Scopul este de a converti una sau două persoane influente din cadrul Falun Gong astfel încât acestea să se întoarcă împotriva organizației în momente cheie și să provoace o „lovitură fatală” pentru Falun Gong și pentru oficialii americani care susțin această practică.
6. Obiectivul principal este acela de a depune toate eforturile pentru a sabota relația dintre Falun Gong și Statele Unite. Ideal ar fi să se ajungă la eliminarea completă a Falun Gong din Statele Unite, însă, cel puțin, trebuie distrusă relația dintre administrația Trump și Falun Gong, precum și orice posibilă cooperare. Planul elaborat de Chen Yixin, membru al Comisiei Centrale pentru Afaceri Politice și Legale și ministru al Securității Statului, a fost deja aprobat de conducerea de vârf a PCC. În următoarele etape, Ministerul Securității Statului și Ministerul Securității Publice își vor intensifica eforturile pentru a colabora în implementarea acestui plan. Liderii de top ai PCC se tem foarte mult de sancțiunile impuse de Statele Unite, iar Falun Gong deține dovezi ale crimelor grave comise de aceștia. Acesta este motivul principal pentru care conducerea de vârf a PCC își intensifică atacurile asupra figurilor cheie din „The Epoch Times” și Shen Yun. Ținta finală a atacului va fi fondatorul Falun Gong.
Scurt istoric
Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.
Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.
Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.
De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!


