Article overview for Tag: beijing

2025

Declarația organizației medicale DAFOH privind conversația dintre Xi și Putin în incidentul „microfonului deschis”

Ca urmare a incidentului „microfonului deschis” în urma căruia a fost surprins un schimb de cuvinte între Xi Jinping și Vladimir Putin cu privire la transplanturile de organe, organizația „Doctors Against Forced Organ Harvesting”* („Doctori împotriva Recoltării Forțate de Organe”—DAFOH) a emis la data de 10 septembrie o declarație, pe care o redăm în integralitate în cele ce urmează. MAI MULT

2022

Centre de tortură în apropierea locațiilor Jocurilor Olimpice de la Beijing

ȘTIAȚI că, la doar o mică distanță de locurile în care se desfășoară Jocurile Olimpice, se află închisori și centre de detenție în care tortura prizonierilor de conștiință este ceva obișnuit, aceștia fiind de multe ori, torturați până când sunt uciși? Cum zeci de milioane de oameni din întreaga China practică Falun Gong (o practică tradițională chineză ce include principii budiste și taoiste, interzisă de regimul chinez în anul 1999), mulți dintre acești prizonieri sunt practicanți Falun Gong. MAI MULT