WASHINGTON D.C.—Curaj. Dăruire. Perseverență. Acestea sunt cuvintele folosite de membri ai Congresului american pentru a-i descrie pe practicanții Falun Gong din China și pe cei din diaspora, în data de 20 iulie 2025, ziua care marchează 26 de ani de persecuție neîntreruptă și represiune transnațională exercitată de PCC asupra celor care practică Falun Gong în China și în întreaga lume.
Dincolo de diferențele politice, oficialii americani și-au reafirmat sprijinul pentru apărarea libertății religioase și tragerea la răspundere a regimului chinez pentru încălcările drepturilor omului.
Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat poziția înaintea aniversării, îndemnând regimul de la Beijing să pună capăt campaniei sale împotriva Falun Gong.
De peste 26 de ani, PCC duce o campanie de represiune împotriva practicanților Falun Gong și a familiilor lor. Cerem din nou încetarea acestei campanii de eradicare a Falun Gong.
Sprijin bipartizan din partea Congresului
Membrii Congresului au marcat data de 20 iulie prin scrisori, declarații publice și participări la evenimente comemorative. Parlamentarii au subliniat importanța valorilor Adevăr, Compasiune și Toleranță—fundamentale pentru practica Falun Gong—și au condamnat campania de lungă durată a regimului chinez de violență și intimidare.
Pe 17 iulie, republicanul Pat Ryan (D‑NY), care reprezintă districtul din New York unde se află Dragon Springs—sediul companiei Shen Yun Performing Arts—s-a adresat unei mulțimi de sute de persoane pe National Mall: „Aderarea voastră neclintită la valorile pe care le vedem astăzi aici—adevăr, compasiune și toleranță—este cu adevărat un far pentru întreaga noastră țară, Statele Unite ale Americii.” El a subliniat și importanța păstrării artei, culturii și istoriei bogate ale Falun Gong și ale culturii tradiționale chineze, afirmând că practicanții merită să trăiască în libertate și fără teamă.

Într-un mesaj video, reprezentanta Young Kim (R‑CA) a declarat: „Chiar și aici, în Statele Unite, Beijingul amenință să cenzureze Shen Yun și îi hărțuiește și intimidează pe practicanții Falun Gong. Nu putem permite asta. Nici pe pământ american, nici în altă parte.”
Printre democrații care au transmis mesaje de sprijin, scrisori, videoclipuri sau au făcut declarații în interviuri media se numără: Adam Smith, Emanuel Cleaver, Stephen Lynch, Johnny Olszewski, Eleanor Holmes Norton și Suhas Subramanyam.
Din partea Partidului Republican: Scott Perry, Chris Smith, Sam Graves, Joe Wilson, French Hill și Tom Tiffany.
De asemenea, trei senatori și-au declarat sprijinul: Ted Cruz, Todd Young și Roger Marshall. „PCC se teme de Falun Gong. Curajul vostru, reziliența și angajamentul față de protejarea libertății religioase sunt o sursă de inspirație. Voi continua să stau alături de voi în această luptă.”, a declarat senatorul Cruz într-un mesaj video.
Mulți și-au exprimat respectul față de rezistența pașnică a practicanților Falun Gong în fața torturii, a detenției arbitrare și chiar a recoltării forțate de organe pe care statul chinez o sprijină. Mai mulți congresmeni au solicitat autorităților americane să ia măsuri mai ferme pentru a pune capăt represiunii transnaționale a PCC, inclusiv amenințărilor și hărțuirii care vizează practicanții Falun Gong pe teritoriul american.
Aspectele principale ale forumului desfășurat la Capitol Hill
În zilele premergătoare datei de 20 iulie, foști oficiali și membri ai Congresului au luat cuvântul în cadrul forumului intitulat „Protejarea libertății–Combaterea represiunii transnaționale a PCC”, organizat în Capitol Visitor Center. Vorbitorii au descris înverșunarea regimului comunist în a eradica Falun Gong și au avertizat că persecuția exercitată de PCC s-a extins mult dincolo de granițele Chinei, vizând dizidenți chinezi—inclusiv practicanți Falun Gong—aflați în SUA.

Fostul Ambasador al SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională, Sam Brownback, a subliniat dimensiunea spirituală a ostilității PCC:
Cea mai mare amenințare pentru Partidul Comunist Chinez este religia, iar religia cea mai firească pentru poporul chinez este Falun Gong. [Guvernul SUA] trebuie să sprijine cu fermitate... Falun Gong, datorită importanței sale extraordinare în transformarea Chinei, în readucerea ei la frumusețea culturală și la o societate liberă.
Profesorul Robert Destro, fost Subsecretar de Stat pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, a atras atenția asupra abuzurilor letale și profitabile comise de PCC în industria transplanturilor de organe:
Privind imaginea de ansamblu: sunteți considerați niște mărfuri [de către PCC]. Nu sunteți doar sclavi. Gândiți-vă, este vorba despre un atelier de dezmembrări—valorati mai mult în bucăți decât ca ființe umane.
Rep. Chris Smith (R‑NJ), copreședinte al Comisiei Congresionale Executive privind China, a condamnat acțiunile PCC:
Este terorism transnațional ceea ce fac—încearcă să submineze și să rănească oameni buni… Practicanții Falun Gong nu sunt doar victime ale unui regim care săvârșește genocid. Ei sunt modele morale care continuă să susțină adevărul în fața tiraniei.

Rep. Scott Perry, inițiatorul „Legii privind protecția Falun Gong” din 2025, a declarat în mod clar că represiunea transnațională a PCC nu va fi tolerată în SUA:
[PCC] este o organizație criminală care terorizează, torturează și ucide oameni pentru ceea ce cred. Asta este inacceptabil în America.
Forumul a fost un memento tulburător că persecuția Falun Gong condusă de Partidul Comunist Chinez nu este doar o gravă încălcare a drepturilor omului, ci și o amenințare reală la adresa securității naționale și a siguranței cetățenilor americani.
O recunoaștere și o conștientizare mai amplă
Sprijinul pentru Falun Gong s-a extins dincolo de Capitol Hill. Guverne din întreaga lume au marcat 26 de ani de la începerea persecuției prin susținere și luarea de atitudine. Oficialități din Canada, Regatul Unit, Australia, Taiwan, Germania, Italia, Noua Zeelandă, Suedia, Elveția și alte țări și-au exprimat solidaritatea cu practicanții și au cerut încetarea abuzurilor. De la petiții în piețe publice până la întruniri în primării, vocile internaționale au cerut oprirea persecuției.
Cel puțin două organizații internaționale au emis declarații publice pentru a marca această dată comemorativă. „Alianța Interparlamentară privind China” (IPAC), o coaliție internațională multipartidă de parlamentari fondată în 2020, a publicat o declarație bilingvă, în chineză și engleză, pe site-ul său. În mod similar, „Centrul Raoul Wallenberg pentru Drepturile Omului”, o organizație neguvernamentală cu sediul la Montreal, a declarat:
Suntem solidari cu comunitatea Falun Gong din Canada și din întreaga lume, care continuă să fie supusă supravegherii, hărțuirii, dezinformării și represiunii doar pentru că își exercită drepturile fundamentale.
Ca parte a eforturilor sale continue de advocacy, „Centrul de Informare Falun Dafa” a făcut apel către guvernul Statelor Unite să consolideze măsurile de combatere a represiunii transnaționale, să adopte „Legea privind Protecția Falun Gong”, să sancționeze abuzatorii drepturilor omului în baza Legii Globale Magnitsky și să asigure protecție pentru comunitățile vulnerabile din diaspora.
„Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a opri, o dată pentru totdeauna, persecuția care durează de 26 de ani în China”, a declarat Levi Browde, director executiv al Centrului de Informare Falun Dafa. „Și trebuie să ne consolidăm apărarea aici, în Statele Unite, pentru a face față tentativelor tot mai sofisticate ale Beijingului de a viza Falun Gong pe teritoriul american.”
Scurt istoric
Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.
Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China în anii 1990. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.
Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.
De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform dezvăluirilor din 2006 încoace, practicanții Falun Gong sunt omorâți în China prin extragerea forțată a organelor vitale.
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!