23 de ani de atrocități în China, susținute de afacerile ilicite ale PCC în Occident

de redacția FalunInfo
Practicanți Falun Gong comemorează victimele persecuției ce durează de 22 de ani din China, la Monumentul Washington, pe 16 iulie 2021. (Samira Bouaou/The Epoch Times)

20 iulie 2022 marchează 23 de ani de când Partidul Comunist Chinez (PCC) a lansat o campanie sistematică și brutală de "eradicare" a practicii spirituale Falun Gong - o practică tradițională budistă de qigong din China ce se bazează pe adevăr, compasiune și toleranță.

Printre cele mai recente tendințe, tratamentul discriminatoriu și violent aplicat practicanților Falun Gong în China a crescut de două până la patru ori în timpul pandemiei COVID-19, în ciuda restricțiilor draconice de izolare. Explicația acestei tendințe este însăși natura despotică a regimului chinez de a reduce la tăcere comunitatea Falun Gong, unul dintre cei mai mari denunțători ai crimelor PCC, cum ar fi relatările false ale COVID-19 despre gravitatea pandemiei și răspunsul guvernului.

Escaladarea persecuției asupra Falun Gong a fost alimentată și de campania continuă a PCC numită "Zero-Out", care amenință cu pierderea locului de muncă și a locuinței, agresiuni fizice și arestări în efortul de a reduce "la zero" numărul de practicanți Falun Gong din fiecare provincie. Deși este responsabilă de creșterea suferinței practicanților Falun Gong, campania "Zero-Out" nu și-a atins obiectivul; zeci de milioane de persoane continuă să practice și să protesteze pașnic pentru Falun Gong în întreaga China.
În plus, PCC este responsabil pentru crima oribilă a recoltării forțate de organe de la prizonierii de conștiință, o practică care se desfășoară de la începutul anului 2000. Potrivit unor estimări prudente, între 60 000 și 100 000 de practicanți Falun Gong au fost uciși anual prin recoltarea forțată de organe.

Urmând exemplul Israelului și al altor țări, Regatul Unit a adoptat recent un proiect de lege care să stopeze exporturile de echipamente de transplant către China. Îndemnăm Parlamentul României să se alăture acestor națiuni și să adopte Legea privind oprirea recoltării forțate de organe.

Campanie sofisticată și ilicită de marginalizare a Falun Gong în SUA.

Potrivit unui raport inovator din 2021 al Freedom House, "China desfășoară cea mai sofisticată și cuprinzătoare campanie globală de represiune transnațională din lume".

Iar Falun Gong este una dintre țintele principale ale PCC.

De la începutul anilor 2000, practicanții Falun Gong din SUA și din alte țări au fost ținta supravegherii, hărțuirii, hoției și chiar a violenței. Mai mult, inițiativele afiliate Falun Gong s-au confruntat cu o gamă largă de activități ilicite ale Partidului Comunist Chinez, de la amenințări la adresa liderilor guvernamentali americani, a întreprinderilor și a locurilor de desfășurare care se asociază cu comunitatea Falun Gong, până la tactici mai josnice, cum ar fi tăierea de cauciucuri și agresiuni fizice, inclusiv atacuri mediatizate asupra standurilor de informare Falun Gong din New York în luna februarie a acestui an.

Din aceste motive, Centrul de Informare FalunInfo România îndeamnă guvernul SUA, al României și alte guverne din întreaga lume să susțină drepturile omului, să fie solidare cu comunitatea Falun Gong în protejarea libertății de credință și să expună pe deplin crimele Partidului Comunist Chinez în fața lumii.

Scurt istoric

Falun Gong este o practică spirituală cu rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, ce pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansate în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 de morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://faluninfo.net/23-years/

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com