“Gardienii mi-au luat sânge cu forța”: O practicantă Falun Gong își amintește coșmarul din timpul detenției din China

10/04/2020 Tortură fizică
de Daniel Cameron
În timpul unui protest pașnic în Australia, Angel le spune trecătorilor despre persecuția Falun Gong din China.

Este greu de imaginat că această doamnă a fost torturată și aproape ucisă de oameni care au menirea să servească și să protejeze. Ba chiar i-au luat forțat sânge în timpul detenției într-o țară în care recoltarea forțată de organe este susținută de stat... Astăzi, ea este norocoasă că e în viață.

V-o prezentăm pe Angel, practicantă Falun Gong și fost prizonier de conștiință.
Astăzi, ea și-a luat misiunea de a expune persecuția sângeroasă a Partidului Comunist Chinez (PCC) împotriva practicanților Falun Gong.

Ce este Falun Gong?

Falun Gong, denumit și Falun Dafa, este o practică a corpului și minții ce a devenit incredibil de populară în China în anii ’90.Împreună cu cinci seturi de exerciții line, meditative, practica are și învățături budiste ce se referă în mare parte la moralitate, corpul uman și univers.

Eficacitatea incredibilă în a vindeca a Falun Gong a ajutat mulți oameni să aibă corpuri mai puternice și mai sănătoase. Deci, oamenii voiau în mod firesc să le spună altora despre asta. În doar câțiva ani, sute de milioane de oameni practicau,

- spune Angel.

În 1998 Angel a descoperit Falun Gong și, ca mulți alții, a început să facă exercițiile în speranța de a deveni mai sănătoasă.

„Înainte de a descoperi această practică, nu știam cum să fac față dificultăților și frustrărilor vieții. Asta m-a dus la depresie. Nu îmi puteam controla emoțiile și mă simțeam pierdută.

Fiind atât de necăjită tot timpul, această stare a ajuns să îmi afecteze ritmul cardiac. Uneori, când urcam doar două rânduri de scări, inima îmi palpita la nebunie, corpul îmi era slăbit și transpiram.

Nu puteam să mă controlez și îmi pierdeam calmul pentru lucruri mărunte. Pe lângă toate astea, am dezvoltat probleme la ficat.

Dar, durerea psihică mi-a depășit cu mult durerile fizice. Pe vremea aceea aveam 28 de ani și credeam că nu voi trăi peste vârsta de 40 de ani!”

Astăzi, Angel are 49 de ani. Nu numai că sănătatea ei s-a îmbunătățit, dar bolile ei efectiv au dispărut. De asemenea, „după ce am început să practic Falun Gong, am devenit o persoană veselă, optimistă, fericită”, adaugă ea.

Tocmai pentru că practica a crescut în popularitate atât de rapid, fostul șef al partidului comunist al Chinei, Jiang Zemin, a considerat creșterea enormă a popularității Falun Gong o amenințare la adresa regimului totalitar și a început o persecuție brutală în 1999, cu unica intenție de a elimina Falun Gong.

Era o realitate dificilă pentru cei aproximativ 70 până la 100 de milioane de practicanți Falun Gong - ca să nu mai vorbim de modul în care au fost afectate familiile lor - care au văzut cum dintr-o dată Partidul Comunist Chinez (PCC) - același regim care a ucis în masă 10.000 de inocenți în masacrul din Piața Tiananmen - s-a întors impotriva lor.

În primul rând, regimul a utilizat întregul aparat de presă al statului - de la știri TV, radio, ziare până la Internet - pentru a inunda întreaga națiune cu propagandă calomnioasă în continuu, demonizând practica pașnică în scopul de a întoarce opinia publică împotriva Falun Gong.

Apoi au urmat arestările, tortură, ucideri... genocidul.

Oricine era prins practicând era arestat. Oamenii au fost încurajați să raporteze despre vecinii lor care practicau Falun Gong sau despre colegii de la locurile de muncă care practicau și, în unele cazuri, primeau și recompense financiare pentru asta. Polițiștii primeau bonusuri dacă prindeau un practicant.

Dacă de la posibilitatea de a practica în mod liber astfel de exerciții line și inofensive în parcuri, ajungi dintr-o dată să fii tratat ca inamic al statului doar pentru că meditezi... asta, poate ați fi tentați să credeți, este rezultatul unei neînțelegeri. Și poate v-ați gândi că, cu siguranță, clarificarea situației la Centrul de Apel din Zhongnanhai ar ajuta...

Poate că Angel nu a înțeles la început, dar oricine încerca să facă apel pentru Falun Gong, oricât de pașnic ar fi fost, era arestat.

În anul 2000, Angel s-a urcat într-un tren către Beijing cu alți patru practicanți. Destinația lor: Piața Tiananmen.

„Am mers să facem apel pentru dreptul nostru de a practica liber, în pace”, spune ea. „Abia dacă am stat vreo 10 secunde că am fost ridicați ilegal.

Poliția și ofițeri în civil erau peste tot în Piața Tiananmen.”

Angel a fost dusă la o secție de poliție, unde a fost interogată. Ofițerul de poliție care conducea interogatoriul a început să-i ardă mâinile cu o brichetă pentru a o forța să-și divulge identitatea. Dar ea a îndurat durerea și nu i-a spus nimic.

Unul dintre practicanții care o însoțeau pe Angel nu a putut suporta tortura fizică și a dezvăluit datele tuturor.

Angel a fost trimisă înapoi în orașul său, unde a fost reținută la locul de muncă timp de patru zile. Nu avea voie să plece acasă. Au fost repartizați paznici pentru a o monitoriza în permanență. Din fericire, ea a fost eliberată în cele din urmă, deși asta nu a scutit-o de persecuții ulterioare.

Angel meditând în Piața Tiananmen, Beijing. (2001)

Centrul de spălare a creierului

Dar aceasta nu a fost ultima dintre problemele ei.Poliția a ridicat-o ilegal pe Angel de la locul său de muncă în 2001.

„Am fost trimisă la o clasă de reeducare”, spune ea, referindu-se la un centru de spălare a creierului.„Au încercat să mă forțeze să renunț la credința mea.Dar nu sunt o bucată de lemn.Am propriile mele gânduri.”

Angel a rămas fermă și a insistat să nu renunțe la credința ei, în ciuda presiunii psihologice imense la care era expusă.

În aceste centre, paznicii obligă practicanții să urmărească propaganda Partidului pe parcursul întregii zile, în fiecare zi. Programele defăimează Falun Gong și glorifică Partidul Comunist. Volumul este dat foarte tare. Gardienii îi obligă pe practicanți să-și scrie gândurile periodic, pentru a-și examina „progresul”. Ei sunt pedepsiți dacă gândurile lor nu respectă propaganda.

Angel nu a cooperat și a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva persecuției, dar a fost supusă și mai multor abuzuri.

„Mai multe persoane m-au apăsat în jos”, își amintește ea înainte să ajungă la experiența profund chinuitoare legată de hrănirea forțată printr-un tub de cauciuc.

„Când au scos tubul, acesta era plin de sânge. Chiar nu vreau să-mi amintesc acest lucru...”

Hrănirea prin intermediul unui tub ar fi în mod normal considerată un tratament medical ce poate salva vieți, dar PCC o folosește pentru a persecuta practicanții Falun Gong care intră în greva foamei în centrele de detenție, lagărele de muncă forțată și închisori. Mai mult, adesea sunt puse diverse substanțe în lichidele administrate care determină victima să devină inconștientă. Hrănirea forțată a dus la moartea a nenumărați practicanți Falun Gong.

Sănătatea lui Angel s-a deteriorat în centrul de spălare a creierului, iar tensiunea arterială a devenit periculos de scăzută.

„Familia mea a primit o scrisoare care spunea că urma să fiu eliberată”, relatează ea adăugând că a fost apoi luată și dusă acasă.

Angel la un interviu acordat unei mass-media din Australia.

“Gărzile mi-au luat sânge”

Continuând să practice Falun Gong după ce a fost eliberată, Angel și-a recăpătat sănătatea.Dar, atâta timp cât era în China, nu era liberă.

Angel a fost din nou arestată în 2004. Crima ei? Distribuirea de informații despre persecuția la care sunt supuși practicanții Falun Gong în China.

În timp ce PCC urmărește cu nebunie adepții practicii spirituale, regimul totalitar se străduiește să păstreze secrete detaliile legate de persecuție față de publicul larg.

Să dezvălui din proprie inițiativă abuzuri legate de drepturile omului ar trebui să fie un act nobil, dar în China, dacă expui abuzurile regimului nu numai că poți ajunge la închisoare, dar asta i-a costat pe foarte mulți viața.

În ceea ce o privește pe Angel, ea a fost supusă unei torturi și mai groaznice.

Mai multe persoane m-au imobilizat pentru a mă hrăni,
- relatează Angel despre a treia oară când a fost reținută.

Pentru a fi eliberați mai devreme de termen, deținuții de drept comun au colaborat cu poliția pentru a ne tortura sălbatic. Au sărit pe pieptul meu cât de tare au putut, apăsându-mă cu toată greutatea corpului lor. Unii deținuți m-au apucat cu forța de cap. Alții mă trăgeau de păr în timp ce mă hrăneau forțat. M-au hrănit cu ceva extrem de sărat. Îmi era sete tare. Limba îmi era uscată ca nisipul. Simțeam stomacul cum îmi arde. Nu știu ce au turnat în mine.

Cu toate acestea, a existat un incident ciudat, pe care Angel l-a experimentat în detenție.

„Când eram încarcerată, gardienii mi-au luat sânge cu forța.

Am fost confuză la acea vreme. Dintre cele 20 de persoane reținute în acea încăpere mare, de ce mi-au luat doar mie sânge? De ce nu au luat sânge de la nimeni altcineva?”

Angel era singura practicantă Falun Gong din camera respectivă.

Cu siguranță asta nu s-a întâmplat pentru că paznicii erau preocupați de sănătatea ei, din moment ce Angel era torturată și abuzată zilnic.

„În cele din urmă, în 2006 adevărul a fost dezvăluit. Partidul Comunist Chinez ucide practicanții Falun Gong pentru a le vinde organele. Atunci am realizat în sfârșit că PCC este angajat într-un astfel de rău - uciderea oamenilor nevinovați la cerere.”

După mai bine de o lună de când era hrănită cu forța și abuzată în centrul de detenție, Angel era în stare proastă. Nu putea să meargă și nici nu se putea îngriji de ea însăși. În ciuda stării sale, a fost trimisă într-un lagăr de muncă forțată să facă produse pentru export.

Dar Angel fusese torturată atât de rău încât a trebuit să fie dusă la infirmeria lagărului de muncă forțată.

„Personalul medical de acolo mi-a verificat starea fizică. Un medic a spus că, deoarece sistemul endocrin era în stare groaznică, puteam muri în orice moment, așa că era inutil să mă trateze. Au refuzat să mă accepte.”

Polițiștii care au dus-o la lagărul de muncă forțată nu au putut să o lase pur și simplu acolo și nici nu au putut-o duce înapoi la centrul de detenție.

Încă o dată, familia lui Angel a fost anunțată să vină după ea.

A fost mult prea mult pentru bătrâna mamă a lui Angel să își vadă fiica în mașina poliției stând întinsă și nemișcată.

„M-au persecutat până când am ajuns de nerecunoscut. Bătrâna mea mamă plângea strigându-mă pe nume. Polițiștii i-au spus mamei: V-o predăm. Este încă în viață.

„Să vezi bunătatea oamenilor este cel mai frumos lucru”

Angel a continuat să practice Falun Gong și s-a vindecat din nou, dar nu era în siguranță la ea acasă.

„Dacă trăiești sub teroarea roșie comunistă în China, nu exista nicio garanție că vei fi în siguranță. Dat fiind pericolul și din disperare, am fugit din China și am zburat în Australia, această țară frumoasă și liberă.”

Din fericire pentru Angel, pașaportul ei nu a fost anulat și nici confiscat de PCC și astfel a putut călători în străinătate în 2015.

Deși totul era diferit pentru ea acum, fiind despărțită de oceane de familia ei și de toate lucrurile cu care era familiarizată, Angel a învățat să se adapteze vieții din Melbourne, Australia.

Își câștigă existența lucrând ca menajeră. În timpul liber, ea poate fi văzută ținând un banner mare alb pe care scrie „Opriți persecuția Falun Gong!”, stând tăcută chiar vizavi de intrarea principală a consulatului chinez din Toorak. Practicanții Falun Gong au devenit parte a peisajului aici. Ocazional, automobiliștii își sună claxoanele în semn de sprijin când trec pe lângă ei.

În alte zile, Angel colectează semnături pe o petiție către Guvernul australian prin care se cere ca acesta să ia atitudine pentru încetarea imediată a persecuției împotriva Falun Gong din China. Ea a strâns singură aproximativ 40.000 de semnături. E un efort, mai ales pentru cineva care abia vorbește câteva cuvinte în engleză. Uneori, are un practicant bilingv cu ea, care ajută de asemenea cu petiția și care poate traduce.

Când sunt pe stradă colectând semnături, unii oameni întreabă: Crezi că semnătura mea va ajuta cu adevărat?

Le spun că ajută cu siguranță. Este la fel cum marea este alcătuită din nenumărate picături de apă. Semnând, susțineți justiția. Și alegeți să fiți de partea binelui.

Cu cât mai mulți oameni știu despre această persecuție, cu atât este mai probabil ca această persecuție să nu mai poată fi dusă mai departe. Voi salvați vieți.

De ani încoace, Angel a persistat în eforturile sale de a sensibiliza oamenii cu privire la persecuție, indiferent de vreme.

„Atâta timp cât eu îmi fac bine partea, dând oamenilor ocazia să realizeze adevărul teribil al situației din China, ei vor lua de bună voie petiția pentru a semna. Pentru mine... asta înseamnă speranță.

Să vezi bunătatea oamenilor este cel mai frumos lucru. Când văd oameni care ne citesc materialele și află despre persecuție, apare acest sentiment de speranță.”

Când este acasă, ea face flori de lotus din hârtie colorată, un fel de talisman norocos pe care îl oferă oricărui străin care se oprește să semneze petiția. Are din abundență astfel de flori delicate, făcute de mână, în mica ei cameră fără ferestre. Le vezi agățate de lămpi, butoniere, mânere și cârlige. Cele trei cuvinte scrise pe etichetele florilor sunt: „Adevăr, Compasiune, Toleranță” - principiile Falun Gong.

Vorbind cu Angel, îți dă sentimentul că are un optimism minunat, o mare determinare în ceea ce face și că este o persoană minunată care se gândește mereu la ceilalți. Ea datorează sănătatea bună pe care o are și felul pozitiv de a gândi, practicii sale spirituale.

„Falun Gong îmi umple inima și sufletul de o senzație frumoasă ca nimic altceva. Pot înfrunta totul în mod pașnic.”

După tot chinul prin care a trecut, să poată menține o astfel de dispoziție pașnică - reflectare a lumii sale interioare, este fără îndoială remarcabil. Și este evident că Angel poartă cu ea ceva din care cu toții avem de învățat.

***

Scurt istoric

Falun Gong, sau Falun Dafa, este o practică de qigong de tradiție budistă, are rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, punând accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Gong a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansată în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://faluninfo.net/guards-drew-my-blood-falun-gong-practitioner-recalls-nightmare-in-detention/

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com