Senator al Statelor Unite solicită regimului comunist chinez să oprească persecuția asupra Falun Gong

de un practicant Falun Gong din Statele Unite

Patrick Leahy, un senator din Statele Unite,  statul Vermont, a dat o declarație pe 12 septembrie prin care solicita guvernului chinez să înceteze persecuția asupra Falun Gong. Declarația sa a fost inclusă în procesul-verbal al Congresului.

Dl Leahy, senator din Vermont, solicită guvernului chinez să înceteze persecuția asupra Falun Gong.

Senatorul Leahy a declarat că Falun Gong este o formă tradiționala de credință din China. Aderenții săi practică meditația și urmează principiile Adevăr, Compasiune, Toleranță în viața de zi cu zi.

Senatorul a scris: „Practicanții Falun Gong au comemorat recent cea de-a 20-a aniversare a începerii brutalei campanii împotriva comunității lor, o campanie condusă de guvernul de la Beijing. Pe 20 iulie 1999, sute de practicanți Falun Gong au fost arestați la domiciliu în toiul nopții. De-a lungul săptămânii ce a urmat, un număr de până la 50,000 de practicanți Falun Gong au fost raportați ca fiind arestați. De atunci și până astăzi, guvernul chinez continuă fără oprire represiunea grupului spiritual Falun Gong.”

Dl Leahy a atras atenția asupra brutalității persecuției:

Practicanții Falun Gong au fost arestați, închiși în centre de reeducare, bătuți, privați de somn, înfometați, agresați sexual, electrocutați, hrăniți cu forța, înlănțuiți, li s-au rupt membrele, toate acestea pentru a-i determina să renunțe la convingerile lor și la practică. Organele le-au fost recoltate împotriva voinței lor. Au fost uciși.

„Probabil nu vom ști niciodată cât de mulți oameni inocenți au fost victimele acestor atrocități, din moment ce guvernul chinez nu recunoaște în fața celorlalte țări că așa ceva se întâmplă, dar în același timp justifică persecuția în fața cetățenilor Chinei.”

Senatorul american a cerut Chinei să oprească persecuția. „Guvernul chinez trebuie să înceteze imediat detențiile arbitrare și brualizarea practicanților Falun Gong și a altor minorități religioase și etnice.”

„Ar trebui să elibereze prizonierii politici din centrele de reeducare, să decriminalizeze religiile și practicile spirituale, și să permită grupurilor internaționale pentru drepturile omului și jurnaliștilor să intervieveze supraviețuitorii. Ar trebui să își dea consimțământul pentru încetarea folosirii torturii, recoltării de organe de la prizonieri și propagandei împotriva minorităților.”

Senatorul a lăudat practicanții Falun Gong din Vermont pentru că au ridicat gradul de conștientizare cu privire la persecuția ce are loc în China.

El a adăugat:

Starea acestor oameni din China, ororile torturii și uciderii lor de către guvern, pot părea un fenomen îndepărtat Washington-ului, și foarte departe de statul meu, Vermont. Și totuși, cetățeni din Vermont călătoresc la Washington pentru a se întâlni cu mine și cu personalul meu, îndemnându-mă să acționez în sprijinul Falun Gong.

Cetățenii din Vermont sunt oameni stăruitori, care au tot dreptul să nu ne lase să uităm de Falun Gong și de celelalte victime ale represiunii din China. Este foarte ușor să ignori crimele împotriva umanității de pe cealaltă parte a globului, atunci când victimele sunt oameni pe care probabil nu-i vom întâlni niciodată. Dar cetățenii ne cer să acordăm atenție acestui aspect. Trebuie să ne gândim la Falun Gong, iar ei merită implicarea colectivă a comunității internaționale.

Senatorul Leahy este membru al Partidului Democrat și senator al Statelor Unite din partea statului Vermont. A activat în funcții publice timp de 44 de ani și a fost președintele Comitetului Juridic al Senatului, precum și președinte interimar al Senatului Statelor Unite.

***

Scurt istoric

Falun Gong, o practică de tradiție budistă, are rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, punând accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansată în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2019/9/16/179906.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com