SUA înăsprește procesul de acordare a vizelor celor implicați în persecuția împotriva Falun Gong în China

de corespondent Minghui din China
(Rhys Wang / Unsplash)

Departamentul de Stat al Statelor Unite a înăsprit recent procesul de verificare a vizelor. Acordarea vizelor de imigrare sau non-imigrare le poate fi refuzată celor care au comis încălcări ale drepturilor omului. Chiar şi celor care au primit reședință permanentă (green card) le poate fi interzisă intrarea. O serie de verificări îi privesc, de asemenea, şi pe soţii/soţiile şi copiii făptuitorilor, după cum a menţionat un funcționar al Departamentului de Stat.

Minghui.org a publicat recent o notificare prin care solicita practicanților Falun Gong să colecteze informații despre cei ce se fac vinovaţi de abuzuri împotriva practicanţilor, membrii familiilor și proprietăţile acestora, pentru a-i localiza și a le verifica identitatea. În iulie 2019, practicanții Falun Gong din S.U.A. au înaintat la Departamentul de Stat o listă cuprinzând persoane vinovate de abuzuri împotriva Falun Gong și au primit dovada înregistrării acestei liste.

După ce știrea s-a răspândit în China, mulți funcționari guvernamentali și polițiști implicați în persecuția asupra Falun Gong au devenit îngrijorați cu privire la eligibilitatea vizei lor pentru S.U.A. şi a membrilor familiilor lor. Drept urmare, unii au ales să se oprească din persecutarea practicanților Falun Gong.

Provincia Heilongjiang: Practicanți eliberați

Practicanții dintr-un oraș din provincia Heilongjiang au distribuit pliante cu informații despre înăsprirea acordării vizelor și notificarea Minghui în întreg orașul. La vederea pliantelor, polițiștii de la Departamentul Municipal de Poliție și Biroul 610 au eliberat patru practicante după ce le-au reținut pentru doar 15 zile (în trecut ei ar fi reținut practicanți pentru mult mai mult timp). Poliția a restituit toate bunurile personale confiscate de la cele patru practicante.

„Nu te-am maltratat, corect?” întreabă un polițist pe una dintre practicante. „Te rog nu-mi pune numele pe listă, altfel, copilul meu nu va putea să meargă în S.U.A. în viitor”.

Provincia Shandong: Practicanți eliberați în următoarea zi

Când doi practicanți din orașul Shouguang, provincia Shandong au mers în alt oraș să spună oamenilor despre Falun Gong, au fost arestați de poliție. Printre materialele confiscate de la unul dintre practicanți se găseau peste 10 copii ale cărții Falun Gong și pliante despre înăsprirea verificării vizelor de către guvernul S.U.A. pentru cei vinovați de abuzuri privind drepturile omului.

Cei doi practicanți au explicat polițiștilor că persecutarea practicanților Falun Gong nevinovați este ilegală. Unii polițiști au spus că au înțeles în timp ce altul a menționat în mod special pliantele privind verificarea vizelor.

Ambii practicanți au fost eliberați și s-au întors acasă în ziua următoare, iar motocicleta le-a fost restituită.

Șef de poliție îngrijorat

Mulți funcționari au participat în persecuția împotriva Falun Gong pentru câștig personal, iar ei plănuiesc să își transfere averea și să emigreze în afara Chinei. Acțiunile recente ale Departamentului de Stat al S.U.A. i-a îngrijorat, iar unii își reanalizează planurile.

Un șef de poliție şi-a exprimat îngrijorarea față de un practicant în legătură cu faptul că pe viitor copiii săi nu ar putea călători în S.U.A. din cauza implicării sale în persecuția asupra Falun Gong.

Practicant eliberat în ciuda presiunilor de la Biroul 610

După ce un practicant a fost arestat la sfârșitul lunii iunie, el a fost interogat de secția de poliție locală. Practicantul a menționat notificarea Minghui și a întrebat polițistul care îl interoga dacă a auzit de poziția guvernului Statelor Unite privind autorii încălcărilor drepturilor omului.

Practicantul l-a îndemnat pe polițist să nu mai urmeze orbește Partidul Comunist Chinez (PCC) în persecuția asupra Falun Gong. Polițistul a spus că a auzit deja despre verificarea vizelor și a adoptat o atitudine mai relaxată față de practicant.

Un alt practicant local a dat telefon la poliţie pentru a-i cere polițistului şef eliberarea necondiționată a practicantului reținut. Șeful a recunoscut că, împreună cu colegii săi, au auzit deja despre inițiativele Departamentului de Stat al S.U.A. El a eliberat practicantul în cauză în ziua următoare, ignorând presiunile Biroului 610 pentru ținerea practicantului în detenție.

Funcționari de nivel înalt simt presiunea

Un funcționar de nivel înalt din Beijing a afirmat că mulți funcționari de la diferite nivele ale sistemului PCC au auzit despre notificarea Minghui și au devenit pesimiști în ce privește viitorul Partidului. Unele agenții guvernamentale au înlăturat fotografiile și informațiile de contact ale oficialilor de pe site-uri sau panouri publicitare.

***

Scurt istoric

Falun Gong, o practică de tradiție budistă, are rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, punând accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansată în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2019/8/9/178812.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com