Întâlnire în premieră între președintele Trump și un practicant Falun Gong la Casa Albă

de Li Jingfei, corespondent Minghui

27 de supraviețuitori ai persecuțiilor religioase din 17 țări  s-au întâlnit cu președintele Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă pe 17 iulie 2019. Iar doamna Zhang Yuhua, practicantă Falun Gong, a avut onoarea să se afle printe ei.

Cei 27 de supraviețuitori au participat la a doua Conferință pentru Promovarea Libertății Religioase, organizată de Departamentul de Stat al Statelor Unite în Washington DC în perioada 16-18 iulie 2019.

Practicanta Falun Gong, dna Zhang Yuhua, adresându-se președintelui Trump.

Aceasta a fost prima dată când președintele Trump s-a întâlnit oficial cu un practicant Falun Gong la Casa Albă de când a preluat mandatul în 2017.

Dna Zhang, 59 de ani, i-a relatat președintelui Trump despre persecuția la care este supus soțul ei, domnul Ma Zhenyu, care în prezent este condamnat la trei ani de închisoare pe care îi execută în Închisoarea Suzhou din Provincia Jiangsu.

Dl Ma, 56 de ani, a fost arestat în septembrie 2017 și a fost condamnat la închisoare în iunie 2018 pentru „scrierea a șapte scrisori către liderii guvernului central făcând apel pentru Falun Gong”, precum era evidențiat în hotărârea de condamnare.

Dna Zhang şi-a arătat îngrijorarea faţă de soarta soţului ei deoarece cunoștea un alt practicant care fusese întemnițat timp de trei ani în același loc. Acel practicant a vomitat mult sânge și a murit la două zile după eliberare.

Ea a făcut apel către președintele Trump să ia măsuri efective împotriva Chinei pentru abuzurile împotriva drepturilor omului și a recoltării forțate de organe.

Președintele Trump: Libertatea religioasă este „vitală” și „foarte importantă”

În timpul remarcilor sale de început, președintele american și-a exprimat solidaritatea faţă de supraviețuitori și a reafirmat angajamentul său pentru a proteja libertatea religioasă.

„Fiecare dintre voi a suferit enorm pentru credința sa. Ați îndurat hărțuire, amenințări, atacuri, procese, întemnițare și tortură. Fiecare dintre voi devine acum martor la importanța promovării libertății religioase în întreaga lume” a declarat el.

„În America, noi am înțeles mereu că drepturile noastre vin de la Dumnezeu, nu de la guvern. În Legea Drepturilor, prima libertate este libertatea religioasă. Fiecare dintre noi are dreptul să-și urmeze conștiința și convingerile religioase.

Pentru toți cei de aici, ați îndurat mult mai mult decât majoritatea oamenilor ar putea îndura vreodată și vreau să vă felicit. Este cu adevărat o onoare să fiu cu voi și voi fi de partea voastră pentru totdeauna.” 

Zhang a cerut încetarea persecuției

Mai devreme în acea zi, dna Zhang a luat cuvântul la Conferința pentru Promovarea Libertăţii Religioase şi a vorbit despre persecuția pe care ea și soțul ei o îndură.

Zhang ia cuvântul la Conferința pentru Promovarea Libertăţii Religioase.

 

Adjunctul secretarului de stat, Scott Busby, la conferință.

Dna Zhang, fostă profesoară de limba rusă la Universitatea Nanjing, a fost arestată de patru ori în China și condamnată la șapte ani și șapte luni de închisoare pentru că practica Falun Gong. Ea a fost torturată sever în timp ce se afla în detenţie, tortura la care a fost supusă incluzând şocuri electrice, privare de somn, injectarea forţată cu substanţe necunoscute, forţarea să alerge ore întregi sub soarele arzător timp de mai multe ore.

Soțul ei, dl Ma, un inginer de design radar, a fost arestat de mai multe ori, el mai fiind condamnat la alţi șapte ani de închisoare anterior ultimei condamnări.

Dl Ma Zhenyu.

În timp ce autoritățile nu le permit avocaţilor să se întâlnească cu dl Ma, iar numeroși avocați care l-au reprezentat au avut de suportat consecinţele, dna Zhang a afirmat că trăieşte într-o stare constantă de îngrijorare pentru soarta lui.

„Ar putea fi ucis prin tortură la fel ca alte mii de practicanți Falun Gong. Ar putea fi ucis pentru organe la fel ca nenumăraţi alţi practicanți Falun Gong.”

Dna Zhang a cerut Guvernului Statelor Unite să impună sancțiuni în baza Legii Magnitsky oficialilor „cunoscuți că ar fi reținut ilegal, torturat și ucis practicanți Falun Gong”.

Sper că Guvernul Statelor Unite, presa internațională și grupurile pentru drepturile omului pot ajuta la eliberare soţului meu și a sutelor de mii de alți practicanți Falun Gong nevinovați întemnițați.

- doamna Zhang

Purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor condamnă încălcările drepturilor omului din China

Secretarul de stat Mike Pompeo ţinând un discurs la ceremonia de deschidere a Conferinței pentru Promovarea Libertății Religioase pe 16 iulie 2019.

 

Ambasadorul general al Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională, Sam Brownback, a declarat pe 16 iulie că suprimarea credincioșilor reprezintă o criză globală căreia i se acordă mult prea puțină atenție.

Purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a participat la conferință. Ea a purtat o discuție de o oră cu fostul congresman, Frank Wolf, despre încălcările drepturilor omului în China.

Discuția dintre dna Pelosi și dl Wolf, moderată de dl Brownback

În cadrul discuției, dna Pelosi a numit suprimarea libertății religioase din China „o provocare pentru conștiința lumii”. Ea a afirmat că dacă Statele Unite nu doreşte să tragă la răspundere China pentru abuzurile împotriva libertății religioase, atunci își pierde competenţa de a mai trage la răspundere alte țări pentru abuzuri similare.

Abuzurile sunt la o asemenea scară şi atât de mari, iar interesele comerciale sunt atât de semnificative încât uneori ne temperează valorile când vine vorba să acționăm în legătură cu asta.

- a adăugat domnul Frank Wolf

Fostul congresman, Frank Wolf, și-a exprimat îngrijorarea faţă de represiunea în creștere asupra libertății religioase din China și faţă de faptul că regimul chinez lucrează tocmai cu companiile din țările vestice pentru a dezvolta tehnologii folosite în persecutarea grupurilor de credincioși, precum tehnologia de supraveghere în masă și inteligență artificială.

„Nicio companie din Vest nu ar trebui să coopereze cu chinezii pentru a face asta”, a declarat dl Wolf. „Cred că ar trebui luate măsuri legale împotriva lor”. El este de părere că oamenii ar trebui să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva unor astfel de companii, iar daunele obținute ar trebui să le revină grupurilor victimă precum uiguri, tibetani și practicanți Falun Gong.

Dna Pelosi a sprijinit propunerea, afirmând că acele companii ar trebui trase la răspundere pentru că au sprijinit abuzurile împotriva drepturilor omului: „Trebuie să tragem un mare semnal de alarmă și să le spunem: Sunteți complici la fapte extrem de grave. Vreți să vă faceţi cunoscuți în acest fel?

Douăzeci de ani prea lungi

Purtătorul de cuvânt al Falun Gong, Zhang Erping, a afirmat în discursul susţinut în cadrul conferinţei că anul acesta, data de 20 iulie marchează a 20-a aniversare a rezistenței pașnice a Falun Gong împotriva persecuției.

El a mai adăugat că eforturile practicanților de a crește gradul de conștientizare a publicului privind persecuția au fost recunoscute de către comunitatea internațională: „Practicanții Falun Gong şi-au apărat libertatea de credință și valorile universale Adevăr - Compasiune - Toleranță, care reprezintă fundația moralității omului.”

Zhang speră că tot mai multe persoane vor lua atitudine faţă de abuzurile privind drepturile omului și vor lupta pentru un viitor bun pentru toți.

***

Scurt istoric

Falun Gong, o practică de tradiție budistă, are rădăcini adânci în cultura și credințele tradiţionale chineze, punând accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile Adevăr (眞), Compasiune (善), Toleranţă (忍), pe care le consideră calitățile fundamentale ale universului și care ghidează viața de zi cu zi a practicanților săi. Respectarea valorilor morale amintite, împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Privită ca o reîntoarcere la tradiţie, în doar câţiva ani Falun Dafa a ajuns să fie extrem de populară în China. În prezent, ea este practicată și apreciată în peste 110 ţări din întreaga lume, inclusiv România. Este transmisă gratuit de către voluntari și a dus la îmbunătățirea semnificativă a sănătății și moralității a peste 100 de milioane de oameni din toate colțurile globului.

Cu toate acestea, în țara de origine, China, practicanții Falun Gong sunt supuși în prezent unei persecuții brutale lansată în mod oficial de către Partidul Comunist Chinez (PCC / Partidul) la data de 20 iulie 1999.

De la această dată, între 500.000 și un milion de practicanți Falun Gong au fost arestați și trimiși în lagăre de muncă forțată, fără nicio formă de apărare legală. Zeci de mii au fost aruncați în închisori și instituții psihiatrice. Au fost raportate peste 100.000 de cazuri de abuz și tortură în custodia poliției. 4135 morți cauzate prin tortură sunt documentate (numărul de morți actual este estimat a fi cu mult mai mare). Conform ultimelor cercetări, peste 1.000.000 de practicanți Falun Gong sănătoși au fost omorâți prin extragerea forțată a organelor vitale.


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2019/7/19/178502.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com