Comisia Statelor Unite pentru Libertatea Religioasă Internațională (USCIRF) a numit China ca fiind unul dintre cei mai teribili persecutori ai credințelor religioase, în raportul anual publicat pe data de 29 aprilie 2019. Raportul susține că Partidul Comunist Chinez (PCC) continuă să recolteze organe de la practicanții Falun Gong pe scară largă.
Încălcări serioase și persistente ale libertății religioase
Conform raportului, datorită încălcărilor sistematice, serioase și persistente ale libertății religioase de către PCC, China a fost din nou numită de către USCIRF în 2019 drept „o țară cu o situație îngrijorătoare” cu privire la încălcarea libertății religioase. Acesta este al doilea deceniu consecutiv în care China a fost clasificată astfel. Raportul documentează un volum mare de înregistrări ale încălcărilor sistematice, persistente și serioase ale PCC asupra libertății religioase în anul 2018.
Persecuția practicanților Falun Gong este în desfășurare
Raportul menționează că Jiang Zemin, fostul lider de partid al PCC, a inițiat persecuția în 1999 și a fondat Biroul 610, o instituție care este mai presus de lege, având ca scop unic eliminarea Falun Gong.
Raportul mai susține că practicanții Falun Gong sunt reținuți arbitrar, electrocutați cu bastoane electrice și forțați să devină subiecți pentru cercetare medicală și psihologică.
În 2018, autoritățile chineze au continuat să hărțuiască, rețină și intimideze practicanții Falun Gong datorită credinței lor. Raportul mai arată că mulți practicanți care erau închiși, erau bătuți, supuși abuzurilor mentale, au îndurat agresiuni sexuale, au fost forțați să ia medicamente necunoscute și au fost privați de somn.
Conform unor informațiilor obținute de la practicanții Falun Gong, PCC a arestat și încarcerat cel puțin 931 de practicanți în 2018. Vara trecută, mai mulți practicanți care au postat mesaje în spațiul online solicitând ajutor pentru Falun Gong sau care au oferit publicului chinez materiale informaționale despre persecuția la care sunt supuși, au fost arestați.
Raportul a dezbătut și afirmațiile PCC care susțin că începând cu date de 1 ianuarie 2015 acesta ar fi încetat practica de recoltare forțată de organe de la prizonieri (se presupune că mulți dintre prizonieri sunt practicanți Falun Gong). În orice caz, în 2018, activiști pentru drepturile omului, cadre medicale și investigatori au oferit mai multe dovezi cum că PCC continuă recoltarea forțată de organe pe scară largă.
Raportul susține că în luna noiembrie, Biroul Judiciar Changsha din provincia Hunan, China, a suspendat doi avocați timp de șase luni deoarece aceștia au apărat în instanță practicanți Falun Gong și au susținut în fața judecătorilor că Falun Gong nu este un cult.
Deteriorarea libertății religioase continuă
În noiembrie anul trecut, în timpul evaluării periodice a Chinei, Statele Unite au adresat problema persecuției asupra Falun Gong și închiderea Bisericilor Creștine într-un chestionar scris, care a fost depus în avans.
Gary Bauer, comisar USCIRF, a declarat la conferința de presă anuală pentru raportul USCIRF că situația în China este în continuă deteriorare. Până acum Comisia a făcut o serie de recomandări Administrației, una dintre ele fiind ca toate negocierile purtate între Statele Unite și China, în special în cazul negocierilor comerciale în curs, să pună problemele libertății religioase și cele privind drepturile omului pe masă.
Comisia a mai recomandat ca guvernul Statelor Unite să sancționeze prompt și decisiv oficialii chinezi și instituțiile care comit sau ignoră violări serioase asupra libertății religioase. În sfârșit, comisia cere Statelor Unite și altor guverne să facă presiuni asupra regimului comunist de la Beijing pentru eliberarea necondiționată a prizonierilor de conștiință.
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!