Manager al unei companii de petrol, condamnat la opt ani de închisoare, hrănit cu un bol de terci pe zi

22/04/2018 Arestări

Pe 27 iunie 2017, în timp ce făcea apel telefonic un rezident din oraşul Panjin, 20 de agenți l-au înconjurat. Fără a prezenta vreun act de identitate sau vreun mandat de perchiziție, agenții l-au dus acasă și i-au confiscat bunurile personale.

Domnul Li Chongfeng a fost vizat pentru telefoanele pe care le dădea, în care povestea oamenilor despre persecuția regimului comunist chinez îndreptată împotriva Falun Gong, care este o disciplină spirituală bazată pe principiile Adevăr – Compasiune – Toleranță. El bănuiește că poliția l-a urmărit folosind tehnologia GPS.

Nu este clar dacă poliția i-a înapoiat vreun bun confiscat, incluzând 6 telefoane mobile, un laptop, două computere, un scooter electric, peste 6 000 de yuani numerar, câteva carduri bancare, peste 40 de cărți Falun Gong, și peste 70 de copii de materiale Falun Gong.

Domnul Li Chongfeng, manager la Compania de Producție a țițeiului din Jinzhou din câmpul petrolier Liaohe a apărut în fața justiției la câteva luni după aceea și a fost condamnat la opt ani de închisoare. Tribunalul local din orașul Jinzhou a hotărât să se pronunțe fără a ține audierea solicitată.

În martie 2018, familia domnului Li a angajat un avocat pentru a-l apăra. Avocatul a depus o moțiune de reconsiderare a cauzei la instanța de apel, care a hotărât să nu anuleze verdictul de vinovat.

Domnul Li, care a trecut de 40 de ani nu demult, este în prezent deținut la Prima închisoare din orașul Shenyang. Este monitorizat permanent și i se dă de mâncare câte un bol de terci pe zi. A slăbit peste 13 kilograme.

---

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2018/5/19/170464.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com