Martins Rubenis, povestea transformării unui medaliat olimpic

14/02/2018 Povești de succes

Născut în 1978, Rubenis a început să învețe sanie pe când avea 9 ani. Începând cu anii 1990, a intrat în competiţii și a câștigat numeroase concursuri internaționale, printre care: primul loc la Campionatul Mondial al Tineretului în 1998; două medalii de argint în 2003; și medalia individuală de bronz la Campionatului Mondial din 2004.

Martins Rubenis a participat în total la cinci Jocuri Olimpice de Iarnă. În Torino, în 2006, a câștigat o medalie de bronz la categoria pentru bărbați, marcând prima medalie a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Letonia, fapt pentru care a fost numit Personalitatea Sportivă a Anului din Letonia.

La Jocurile din 2014 din Soci a câștigat încă un bronz în cadrul categoriei Team Relay, ocazie cu care Letonia a emis un timbru cu Rubenis și coechipierii săi.

Al doilea clasat, Tony Benshoof (SUA), câștigătorul Albert Demtschenko și al treilea clasat, letonul Martins Rubenis, pe podium la Jocurile de Iarna din Letonia, în Sigulda, 6 noiembrie, 2005 (credit: Ilmars Znotins).
 

La sfârșitul Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2014, Rubenis și-a anunțat retragerea. El este acum membru al Comitetului Olimpic Leton.

Dincolo de onoruri, stilul de viață extenuant din lumea sportului îi afecta extrem de mult sănătatea.

Aveam 20 şi ceva de ani, dar mă simțeam de 45, pentru că mă durea spatele, mă dureau muşchii și nu puteam să dau tot ce e mai bun pentru sportul pe care îl făceam.

- Martins Rubenis

Găsirea unei noi căi

Încă din copilărie, Rubenis a fost interesat de cultura chineză. Primul său contact cu cultura chineză au fost filmele de arte marțiale cu Bruce Lee. Având intenţia de a căuta practici în cultura chineză care să îl ajute să fie mai sănătos, în primăvara lui 2005, a descoperit ceea ce numește el destinația reală a vieții sale - Falun Dafa.

Falun Gong, sau Falun Dafa, este o practică de tradiție budistă, cu rădăcini adânci în cultura tradiţională chineză. Această practică spirituală pune accent pe autodisciplina minții în conformitate cu principiile adevăr, compasiune, toleranţă. Respectarea lor împreună cu cinci seturi de exerciţii fizice line și lente de qigong, ajută la îmbunătăţirea sănătăţii şi atingerea liniştii interioare.

Rubenis a început să practice Falun Dafa în acea primăvară și continuă să practice până astăzi.

„După ce am încercat prima dată să practic exercițiile Falun Dafa, am putut simți multă energie trecându-mi prin spate și deblocându-mi cu adevărat oasele spatelui. Simțeam cum trosnea și ceva se schimba într-adevăr. Am transpirat ca la un antrenament dur, dar ştiam că tocmai se întâmplă ceva important şi nu știam ce este. Simţeam doar că era ceva bun. În aproximativ o lună și jumătate, toată durerea pe care o aveam la spate și în corp a dispărut. ... Acest lucru s-a întâmplat când am început să studiez [învăţăturile n.t.] Falun Dafa. Am început să înțeleg modul în care sunt conectate corpul, sufletul și mintea. Când mintea se schimbă atunci corpul o urmează.”

Martins Rubenis practicând unul din exercițiile Falun Gong. (captură video)

 

Martins Rubenis practicând unul din exercițiile Falun Gong. (captură video)

Martins Rubenis, medaliat olimpic al Letoniei

Ca şi atlet profesionist, Rubenis a relatat că antrenorul său l-a învățat că, pentru a reuși, trebuia să fie la fel de ager ca un „rechin” în a obţine ceea ce îşi dorea. Acest sfat l-a determinat să fie foarte egoist în trecut.

De exemplu, pentru a deveni un atlet competitiv de top își confecționa propriile sănii de unul singur. Iar pentru a-și proteja avantajul competitiv, el chiar își ascundea săniile cele mai reușite de ochii celorlalți. Cu toate acestea, după ce a început să practice Falun Dafa, totul s-a schimbat.

„Simt că primul lucru pe care am început să-l realizez şi să-l înțeleg este că trebuie să devin mai altruist, mai puțin egoist, în sensul că... trebuie să renunți la ceva pentru a avea ceva. După ce am început să practic, am înțeles principiul că trebuie să împart mai mult cu ceilalţi”, a relatat el. Deci, în loc să-și ascundă săniile create, a început să le împartă cu alții. „Când împart cu ceilalţi, atunci ar trebui să îmi vină noi cunoștințe și noi idei. Asta am simțit și așa s-a întâmplat cu adevărat.”

Rubenis a mai spus că, studiind principiile din Falun Dafa, a învățat să privească înăuntru, în sine, când se confruntă cu probleme:

Înainte de a practica, vedeam toate lucrurile care nu îmi plac în viață ca necazuri. Dar acum, cred că acestea sunt oportunități. Dacă fac ceva greșit sau simt greșit, pot privi în interior și apoi să găsesc modul în care să mă îmbunătăţesc. Sunt mai recunoscător pentru ceea ce mi se întâmplă, chiar și atunci când situațiile nu sunt cele mai plăcute.

- Martins Rubenis

După Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, Rubenis s-a retras oficial din scena competiției și a preluat rolul de antrenor al echipei naționale din Letonia. De asemenea, s-a implicat și ca inginer mecanic, responsabil pentru crearea unei noi sănii pentru echipă.

Martins Rubenis din Letonia face un tur înaintea probei masculine de sanie din cadrul JO 2014 de la Soci, pe 8 februarie, 2014.

De la atlet la antrenor, poziţia ţi se schimbă şi asta aduce provocări diferite. Rubenis a recunoscut că i-a fost greu să se adapteze la început și chiar îşi dorea din nou să fie atlet. Cu toate acestea, studiind principiile Falun Dafa - adevăr, compasiune, toleranță - el a realizat treptat care este datoria lui: „De la sportiv la antrenor, îmi dau seama că devin din ce în ce mai modest și mai altruist, pentru că nu este vorba numai de mine, ci și de alții și despre cum să-i ajut să-și atingă obiectivele. Deși sunt în spatele scenei, responsabilitatea care care pe umerii mei este mai mare decât atunci când eram sportiv”.

În afară de pasiunea sa pentru sport, Martins Rubenis este, de asemenea, un activist pentru drepturile omului, militând pentru încetarea persecuţiei împotriva Falun Gong din China.

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com