Mama a doi copii este închisă în Nanjing pentru credința sa

28/09/2017 Arestări
de Corespondent din provincia Jiangsu, China

Doamna Fu Yurong, cetățean chinez din orașul Nanjing, Provincia Jiangsu, este mamă a doi copii gemeni de cinci ani. Ea a fost condamnată la trei ani de închisoare și amendată cu 30.000 de yuani (3.850 euro) pentru că a refuzat să renunțe să practice Falun Gong. Acest grup spiritual este persecutat de către Partidul Comunist Chinez începând cu anul 1999.

Fu Yurong a început să practice Falun Gong în 2014 și, foarte curând după aceea, depresia de care suferea împreună cu insomnia și artrita i-au dispărut. Lucrul care a condus la încarcerarea sa a fost doar această simplă dorință de a avea o sănătate mai bună.

Pe 13 mai 2015, de Ziua Internațională Falun Gong, Fu Yurong se afla acasă împreună cu rudele sale, când mai mulți polițiști le-au cerut insistent să deschidă ușa, după care au dat buzna în locuință. Doamna Yurong s-a ascuns într-una din camere, împreună cu copiii, în timp ce soțul și părinții lui au încercat să prevină ca femeia să fie arestată. Băiatul și fetița doamnei Fu Yurong, care aveau trei ani la acea vreme, s-au speriat și au început să plângă. Soacra ei s-a așezat în dreptul ușii camerei pentru ca polițiștii să nu poată intra.

Socrul s-a străduit să-i convingă pe polițiști să plece, dar aceștia l-au abuzat fizic. Nepotul său mic a început să țipe de frică.

După ceva timp, polițiștii au ieșit din apartament, însă doi dintre ei au rămas la intrare.

După câteva ore a sosit Xiao Nangjiang, șeful securității locale. El era cel care conducea acțiunea de arest a doamnei Fu Yurong. Acesta a promis că nu o va aresta dacă va merge cu el la secția de poliție pentru a-și recunoaște ”vina”.

Fu Yuronng a refuzat, moment în care Xiao a început să amenințe că îl va aresta pe soțul ei pentru că ”a atacat polițiștii”. Fu nu părea să fie afectată de aceste amenințări.

Xiao a plecat fără să obțină nimic, dar a dat ordin polițiștilor să păzească apartamentul și blocul timp de 11 zile. Pe 24 mai 2015, Xiao a revenit și a arestat-o pe Fu Yurong.

Procesul doamnei Fu Yuronng a avut loc anul trecut, iar la data de 27 mai 2017 a fost pronunțată hotărârea. Recursul a fost respins imediat. În prezent, Fu Yuronng se află în închisoarea pentru femei din orașul Nanjing.

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2017/8/28/165199.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com