În doar 5 ani, voluntari din peste 50 de țări și regiuni au ajutat la colectarea a 2,5 milioane de semnături, ceea ce face ca petiţia lansată de DAFOH să devină a doua cea mai mare petiție din istoria mondială. Petiţia cere Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului să ia măsurile ce se impun împotriva recoltării ilegale de organe de la practicanţii Falun Gong și alți prizonieri de conștiință din China.
Cutiile conţinând petiţiile în original au fost înaintate Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, la Geneva, de o delegaţie a DAFOH, compusă din medici şi avocaţi, la 20 iulie 2017.
Petiţia civilă iniţiată de DAFOH, a doua ca mărime din istoria mondială, solicită oprirea imediată a persecuţiei practicanţilor Falun Gong, ce durează de 18 ani, practicanţii Falun Gong fiind principala sursă de organe pentru transplanturile ilegale susţinute de statul chinez. DAFOH solicită Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU să creeze o comisie specială care să acţioneze ca grup de lucru în cadrul Naţiunilor Unite care să investigheze în mod obiectiv medicina de transplant şi sistemul de donare de organe din China.
Ca urmare a afirmațiilor repetate şi nefondate de reformă, lansate de autorităţile chineze în mass-media globală; şi având ca dovadă mărturiile supravieţuitorilor, precum şi rapoartele privind volumul inexplicabil de transplanturi, DAFOH a iniţiat petiţia către Înaltul Comisar al ONU în 2012, semnalând că Falun Gong este cel mai mare grup de prizonieri de conştiinţă din China ale căror organe sunt extrase cu forţa pentru transplanturi. Recoltarea de organe de la acest grup este raportată sistematic şi s-a constatat că nu apare doar în anumite regiuni ale Chinei, ci la nivel naţional. Printre factorii care contribuie la această atrocitate se află numărul mare de persoane persecutate şi deţinute în închisori începând cu 1999, anul începerii persecuţiei împotriva Falun Gong, caracterul paşnic al grupului, precum şi starea bună de sănătate generală a adepţilor datorită beneficiilor practicii, ceea ce îi transformă într-o țintă extrem de vulnerabilă.
Atenţia acordată de mass-media internaţională persecuţiei împotriva Falun Gong în ultimii ani, a ajutat de asemenea la creşterea gradului de conştientizare cu privire la situaţia drepturilor omului în China, inclusiv cu privire la alte grupuri de prizonieri de conştiinţă persecutaţi precum uigurii, tibetanii şi creştinii din bisericile clandestine.
Succesul petiţiei, aflată acum în al cincilea an, este rezultatul unui sprijin puternic al voluntarilor din întreaga lume. Ea cere o acţiune imediată, deoarece China este o ţară lipsită de drepturile omului.
DAFOH va continua colectarea semnăturilor pe petiţie anual. Pentru anul 2017, formularele de petiţie pot fi găsite la adresa: https://dafoh.org/petition-to-the-united-nations/
Formularele de petiţie pot fi scanate şi trimise prin e-mail la:
urgent-action@ohchr.org sau civilsociety@ohchr.org
Organizaţia Naţiunilor Unite are o istorie semnificativă de recunoaştere a crimelor împotriva umanităţii săvârşite în cazul Falun Gong:
- Încă din 2003, Raportorul special pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare, Asma Jahangir, a vorbit despre abuzurile săvârşite împotriva Falun Gong, fiind „alarmat de decesele în custodie în China. Rapoartele descriu scene îngrozitoare în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt practicanţi Falun Gong, au murit din cauza severității relelor tratamente şi a tratamentelor inumane, neglijenţei sau lipsei de atenţie medicală [după tortură]. Cruzimea şi brutalitatea acestor pretinse acte de tortură sfidează descrierea”.
- În 2006, Raportorul special al ONU, Manfred Nowak, a raportat că 66% dintre acuzaţiile de tortură, viol şi violenţă în detenţie au avut drept victime practicanţii Falun Gong, care formează, statistic vorbind, cel mai mare grup persecutat din China. Al doilea grup de victime a însumat 11% dintre cazuri.
- În 2012, organizaţia “Dezvoltarea Educaţiei Internaţionale” (IED) a ridicat problema recoltării forţate de organe de la practicanţii Falun Gong, la reuniunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, şi a cerut investigaţii în acest sens.
- În 2014, consilierul Canadei pentru drepturile omului la ONU, Anne-Tamara Lorre, a creat un precedent în timpul Dialogului interactiv privind libertatea religioasă la ONU, de la Geneva. Lorre a admis veridicitatea rapoartelor privind recoltările de organe lipsite de etică din China, ceea ce a determinat ca unele state să ia atitudine, dar şi negări ferme din partea autorităţilor regimului chinez care i-au respins categoric comentariile.
Ameninţarea recoltării forţate de organe în China continuă şi astăzi, în ciuda promisiunilor de reforme făcute de către oficialii chinezi: În iulie 2017, DAFOH a intervievat un practicant Falun Gong care a fost încarcerat în China, în iunie 2016. Bărbatul a relatat că a fost supus forţat testelor de sânge la intrarea în închisoare. În aceeaşi zi, un ofiţer al celebrului Birou 610 l-a ameninţat că-i recoltează organele.
Recoltarea forţată de organe continuă în ciuda anunţului Chinei că va pune capăt folosirii organelor deţinuţilor executaţi. Regimul chinez a eşuat, în mod repetat, să combată multitudinea dovezilor, şi a negat mereu că prizonierii de conştiinţă vii, din închisorile sale, sunt principalele victime. De fapt, regimul a negat total faptul că a folosit organe de la deţinuţi executaţi până în 2005, când admiterea acestui fapt a fost inevitabilă. Oficialul chinez responsabil cu transplantul de organe, dr. Huang Jiefu, este citat în mass-media în 2013 spunând că va elimina treptat practica în 2015. Huang şi-a schimbat apoi poziţia, declarând că sistemul actual de aprovizionare cu organe de la deţinuţi ar trebui să fie extins şi nu retras, iar organele deţinuţilor să fie combinate în mod anonim cu donaţiile voluntare ale cetăţenilor – afirmaţii despre care criticii cred că sunt o încercare de mascare a abuzurilor în curs. Sistemul de achiziţii publice de organe din China rămâne extrem de secret, este lipsit de transparenţă şi nu poate fi comparat cu sistemele publice de donare de organe altruiste din ţările occidentale.
Rapoartele care detaliază dovezile privind recoltarea forţată de organe în China au determinat deja multe state, inclusiv Israel, Taiwan, Italia, Spania, să adopte noi reglementări legislative care incriminează complicitatea, în diverse forme, la fenomenul din China, să interzică instruirea chirurgilor chinezi de transplant în ţara lor şi să-şi împiedice cetăţenii să călătorească în China ca turişti de transplant.
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!