Închisoarea pentru femei din Jilin, China - Torturile inumane la care sunt supuse practicantele Falun Gong

04/10/2015 Tortură fizică

Închisoarea pentru femei din provincia Jilin este una din instituțiile de privare de libertate din China unde practicantele Falun Gong sunt persecutate crunt. În 2002, în închisoarea din orașul Changchun, a fost format un departament special pentru practicanții Falun Gong. Atunci când această închisoare a fost mutată  în altă parte, se numea ”departamentul de reeducare”,  mai apoi i s-a schimbat numele în ”sectorul Nr.8”

Sectorul Nr.8 este un departament independent din închisoare care este situat într-o clădire cu patru nivele. Parterul, nivelul rece și umed, este ocupat de ”departamentul de control strict”, unde sunt închiși practicanții care refuză să se dezică de credința lor. Acolo ei sunt supuși la torturi fizice zilnice și vizite din partea rudelor nu sunt permise.

Din 600 de deținuți care se află în închisoare, câteva zeci au murit în urma torturilor

Din 2002, în acest sector sunt peste 600 de practicanți Falun Gong din provincia Jilin cu termen lung de detenție de 19 ani. Unii dintre practicanții deținuți au 70 și 80 de ani, alții au o sănătate precară.

Paznicii de aici aplică diverse torturi dure, pentru a-i face pe practicanți să se dezică de credința lor. Ei le ordonă deținuților agresivi aflați celulele condamnaților la moarte să-i tortureze pe practicanții Falun Gong. Apoi sunt răsplătiți prin micșorarea sentinței sau remunerări materiale. Criminalii îi jignesc pe practicanți, contribuie în procesul de ”spălare a creierului” și îi torturează sever.

În perioada în care Wu Zeyun era gardiană, zeci de practicanți au murit torturați, inclusiv d-na Sun Xiuxia, d-na Yu Lixin și d-na Deng Shiying.

Ms. Sun Xiuxia, Ms Yu Lixin și Ms. Deng Shiying

Mulți practicanți au devenit invalizi sau bolnavi mintal din cauza torturilor intensive de ”spălare al creierului”, în timp ce gardiana Wu Zeyun a fost numită director al închisorii pentru ”muncă deosebită”.

Stimularea torționarilor și scăderea termenului lor de detenție

Oficialii închisorii îi aleg pe cei mai răi și agresivi criminali pentru a se ocupa de practicanții Falun Gong din sectorul Nr.8. În funcție de cât de bine se descurcă în torturarea practicanților și în procesele de ”spălare a creierului”, acestora li se acordă puncte. Acest punctaj este apoi luat în considerare la reevaluarea termenului de detenție.

Tipurile de torturi din închisoarea pentru femei din Jilin

În acest sector există un sistem de pedepse pe trepte: se începe de la jigniri verbale și se termină cu torturi  fizice și bătăi.

Tortura ”zborul cu avionul”

“Zborul cu avionul” - reconstituire 

Mâinile victimei sunt legate strâns la spate, atârnate de partea de sus al patului cu două etaje. Picioarele le depărtează larg și le leagă de partea de jos al patului. Poziția corpului seamănă cu al unui avion. Tortura este foarte dureroasă. La scurt timp, victima începe să transpire foarte mult, și se află între viață și moarte.

Legarea de mâini și de picioare

Reconstituirea metodei de tortură ”Legarea de mâini și de picioare”

Membrele victimei sunt legate strâns la cele patru colțuri ale patului dublu. Mâinile și picioarele le sunt întinse în așa fel încât corpul este suspendat. Toată greutatea corpului este susținută doar de încheieturi, victima suportă dureri și suferințe  mari. Dacă nu este suficient, criminalii leagă victima cu fața în jos, provocându-i și mai multă durere.

A sta nemișcat o lungă perioadă de timp

Practicanții sunt deseori legați și lăsați să stea nemișcați într-o singură poziție o lungă perioadă de timp.

Reconstituirea torturii ”A sta nemișcat o lună perioadă de timp”

A sta pe un scaun minuscul timp de câteva ore

Uneori practicanții sunt puși să stea nemișcați pe un scaun mic pe o suprafață denivelată foarte mult timp. Fesele încep să se necrozeze și se infectează.

O victmă a acestei metode de tortură, doamna Wang Huizhen, a explicat o metodă de tortură folosită de gardienii din închisoarea Liyuan din Tianjin.
Gărzile forțează practicanții să stea pe un scaun în miniatură de la ora 6:30 până la 21:30. Scaunul este de aproximativ 2,5 cm înălțime, 2,5 cm lățime și 10 cm lungime.
Practicantul trebuie să își țină spatele, gâtul și capul drepte și picioarele suficient de apropiate pentru a ține o bucată de hârtie între picioare. Dacă hârtia cade pe podea, gardianul îl va electrocuta cu un baston electric.

Doamna Wang Huizhen, martor ocular, ține în mână un scaun similar folosit pentru această metodă de tortură, la o conferință ținută în 2014 în fața Consulatului Chinez din New York.

”Întinderea de picioare”

Victima este așezată pe podea cu picioarele întinse larg, capul aplecat în jos până la podea în timp ce mâinile sunt legate la spate. Tortura produce o durere și suferință insuportabilă.

”Întinderea de picioare”

A sta aplecat în jos lipit de perete

Victima este forțată să stea lipită de perete și aplecată cu mâinile întinse în sus. Este o poziție foarte dureroasă mai ales dacă este pusă să stea mult timp așa.

Reconstituire

Supunerea la frig

Iarna în nord-estul Chinei este foarte rece, temperaturile medii de minus 26  de grade Celsius. Celulele închisorii nu sunt încălzite, iar criminalii deschid geamurile și udă paturile practicanțior cu apă rece. Uneori practicanții sunt puși să doarmă pe scânduri îmbrăcați subțire și fără plapumă.

Scufundarea în apă

Scufundarea în apă este o altă formă de tortură. Criminalii țin victima de mâini și le scufundă capul într-un vas mare cu apă rece. O lasă așa până aproape este gata să moară înecată.

Reconstituire

În această campanie de persecuție de lungă durată, începută în iulie 1999  de către fostul lider al Partidul Comunist Chinez, Jiang Zemin, se descoperă din ce în ce mai multe crime îngrozitoare. De asemenea, vocile care cer ca vinovații să fie trași la răspundere în China, devin tot mai numeroase.

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2015/12/10/154031.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com