(VIDEO) Documentând persecuția: Victime ale persecuției filmate pe ascuns în 2 închisori chineze

de Jennifer Zheng
Închisoarea Benxi din provincia Liaoning, China.

Atenție! Acest articol conține imagini șocante cu victime ale torturii.

De la începutul persecuției asupra Falun Gong în 1999, au fost raportate de către victime sau martori oculari, povești de tortură uimitoare din lagăre de muncă, centre de detenție și închisori, dar fotografierea sau filmarea în interiorul acestora nu a fost niciodată posibilă, chiar mai puțin scoaterea pe ascuns a unor asemenea materiale de acolo.

Un practicant Falun Gong pe nume Yu Ming a schimbat asta.

El a filmat în interiorul Lagărului de Muncă Masanjia și al Închisorii Benxi, după care a reușit să scoată pe ascuns filmările din aceste locuri de detenţie.

În închisoarea Benxi, Yu a documentat, cu camerele sale ascunse, moartea a doi practicanți datorită torturii. Aceasta este povestea lor.

Închisoarea Benxi filmată cu o cameră video din interior de către Yu Ming în 2017:

Moartea lui Hu Guojian

În 2017, Yu a fost reținut în spitalul Închisorii Benxi din Provincia Liaoning deoarece practica Falun Gong. Aceasta era a patra oară când era închis. Acolo el l-a întâlnit pe colegul practicant, Hu Guojian, ambii fiind închişi din cauza persecuției.

Închisoarea Benxi filmată cu o cameră ascunsă din interior de Yu Ming în 2017:

Falun Gong, de asemenea cunoscută ca Falun Dafa, a fost prezentată pentru prima dată publicului în China în anul 1992, după care s-a răspândit repede de la om la om, datorită efectelor sale benefice asupra sănătăţii fizice şi minţii. Practica spirituală tradițională Falun Gong constă în urmarea principiilor adevăr, compasiune, toleranță în viaţa de zi cu zi și practicarea a cinci seturi de exerciții meditative.

Hu Guojian înainte de persecuție

Conducătorul de atunci al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, s-a temut de popularitatea practicii Falun Gong și în special de modul în care învățăturile tradiționale morale ale practicii ar putea deveni mai atractive pentru chinezi decât ideologia ateistă și materialistă a PCC.

În iulie 1999 Jiang a lansat o campanie de eradicare a practicii.

O filmare scurtă a lui Yu Ming a patului din spital al lui Hu Guojian:

Hu Guojian, un practicant Falun Gong de 45 de ani din orașul Fushun din nord-estul provinciei chineze Liaoning a fost arestat pe 7 iulie 2015, la cinci ani după ce a fost eliberat în urma unei încarcerări de zece ani.

Pe 4 mai 2016, Hu a fost transferat la Închisoarea Benxi, unde a fost supus unor munci grele, privare de somn și de hrană. Când soția lui l-a vizitat, 19 zile mai târziu, ea a fost alarmată să afle că el a pierdut o treime din greutatea corporală de la peste 90 de kg la mai puțin de 50 de kg.

Filmare din 2017 realizată în Spitalul Închisorii Benxi ce îl prezintă pe Hu pe patul de spital:

Pe 26 mai, Hu a fost dus la baie de către deținuții Wang Xingang, Yuan Dejia și Yu Changlong. Ei l-au dezbrăcat pe Hu, au turnat apă rece în mod repetat pe capul lui și l-au forțat să stea pe o bancă mică fără să îl lase să doarmă.

Pe la ora 10:00 Hu și-a pierdut cunoștința și a căzut pe podea. Deținuții l-au lovit în cap și l-au mustrat cu asprime.

Filmare din 2017, Spitalul Central Benxi, ce îl arată pe Hu încătușat de pat în timp ce era în comă:

Când asta nu l-a trezit, a fost dus repede la spital, unde a fost diagnosticat cu o hemoragie cerebrală severă ce necesita intervenţie chirurgicală.

Hu a intrat în comă la doar 22 de zile de la transferul în Închisoarea Benxi. El nu și-a mai recăpătat cunoștința.

După opt luni în spital, în ciuda stării sale vegetative, Hu a fost externat și dus înapoi în închisoare pentru a-și termina perioada de detenţie.

Filmare din 2017 din interiorul închisorii Benxi:

Yu a reușit să filmeze pe ascuns câteva cadre cu Hu în comă pe patul de spital.

După ce și-a terminat sentința de 4 ani, Yu a fost eliberat pe 31 octombrie 2017. El a luat legătura cu familia lui Hu și a depus eforturi pentru a se face dreptate.

Filmare din data de 14 mai 2018 cu o cameră ascunsă în interiorul Spitalului Central Benxi, ce prezintă familia lui Hu plângând:

În dimineața zilei de 14 mai 2018 familia lui Hu a fost notificată de autoritățile închisorii că Hu era în stare critică și că a fost trimis înapoi la Spitalul Central Benxi.

Era deja ora amiezii când familia lui Hu a ajuns la spital împreună cu Yu. Yu a început să filmeze pe ascuns din momentul în care ei au intrat. El a înțeles importanța documentării video a tot ce se întâmplă.

Erau peste doisprezece polițiști prezenţi. Ei au aflat că Yu filma.

Enervaţi au vrut să îi confiște camera ascunsă. În timp ce Yu ținea strâns camera, mâinile sale au început să sângereze datorită forței cu care polițiștii trăgeau de ea. Într-un final a trebuit să îi dea drumul.

Filmare din data de 14 mai 2018 cu o cameră ascunsă ce prezintă familia lui Hu Guojian plângând la Spitalul Central Benxi:

Ceea ce poliția nu a aflat era că Yu avea două camere ascunse asupra lui. Au luat-o pe cea prinsă de cămașă, dar nu au observat-o pe cea din talie.

La câteva ore de la sosirea familiei sale în spital, Hu a murit la vârsta de 48 de ani.

Până în ziua de azi corpul său se află încă depozitat înghețat la morgă. Familia sa a refuzat incinerarea corpului, dorind ca acesta să fie păstrat ca dovadă că moartea sa a fost cauzată de bătaia primită în Închisoarea Benxi. Ei doresc dreptate.

Autoritățile au oferit la un moment dat 100.000 yuan (14.866$) familiei lui Hu pentru a „rezolva” această problemă și a incinera corpul, dar familia a refuzat.

Mama lui Hu a fost atât de afectată de pierderea fiului încât boala cerebrovasculară de care suferea s-a înrăutățit și a ajuns paraplegică. A trebuit să fie trimisă la un azil și a încercat adesea să se sinucidă, încât nu dorea să fie o povară pentru soția lui Hu care cu greu reuşeşte să îşi sprijine fiul la facultate din cauza situaţiei financiare precare.

Moartea lui Lu Yuanfeng

Yu a mai documentat și moartea lui Lu Yuanfeng, survenită ca urmare a torturii.

Yu l-a întâlnit pe Lu, un fermier în vârstă de 62 de ani din satul Daxing, orașul Shenyang, provincia Liaoning, de asemenea la Spitalul Închisorii Benxi spre finalul anului 2016.

Lu Yuanfeng înainte de persecuție

Lu fusese torturat foarte sever, incluzând șocuri cu bastonul electric timp de circa 45 de minute, iar apoi dus la izolare. După ce doctorul a constatat că avea tensiunea arterială foarte mare l-a trimis la spital.

După ce a aflat de situația lui Lu, Yu i-a sugerat să relateze tortura la care a fost supus și să facă plângere împotriva celor ce l-au torturat, ceea ce a și făcut.

Actul de identitate, scrisoare scrisă de mână și o fotografie cu Lu Yuanfeng:

În plângerea scrisă de mână împotriva lui Jia Changhai (polițist cu numărul de identificare: 2151227) șeful Brigăzii nr. 2 de Educare și Disciplină, Lu a scris:

La ora 10:00 a.m. pe data de 9 noiembrie 2016, pârâtul Jia Changhai a dat ordin deținutului Wang Kenbin să mă ducă la Biroul de Educare și Disciplină al sectorului nr. 2. După ce am intrat în birou, Jia Changhai m-a întrebat dacă mai cred în Falun Gong. Eu am spus că da. Apoi Jia Changhai și alt gardian polițist, Niu Dai, mi-au încătușat mâinile la spate, m-au trântit la pământ și mi-au aplicat șocuri electrice pe spate, piept, cap și pe mâini timp de peste zece minute până când bateriile s-au consumat. Am suferit de dureri continue de cap, iar spatele mi-a fost rănit. În tot acest timp, Niu îmi apăsa capul cu piciorul.

După ce a scris această plângere, Lu a rupt pixul, i-a scuturat pasta, a pus degetul pe pastă și apoi pe plângere pentru a fi semnată „legal” și oficial, conform tradiției chineze.

De fapt, Lu a mai fost electrocutat pentru încă 35 de minute, până s-a terminat bateria la cel de-al treilea baston electric în acea zi. După ce a acceptat la final să renunțe la Falun Gong, Jia a oprit tortura. Niu nu și-a ridicat piciorul de pe capul lui Lu pe toată durata chinului de 45 de minute.

Lu a stat în spital pentru doar 10 zile înainte să fie dus înapoi, torturat și supus la muncă forţată.

Pe 26 august 2017 Lu a suferit un accident vascular cerebral și a căzut, rupându-și picioarele. Închisoarea l-a trimis la un spital din exteriorul închisorii pentru o radiografie, dar l-au adus înapoi fără a i se prescrie un tratament medical.

Lu a fost eliberat pe 19 noiembrie 2017. Era paralizat, cu picioarele rupte, cu o privire pierdută şi nu mai putea vorbi coerent.

21 de zile mai târziu, Lu a murit acasă, la vârsta de 63 de ani.

Închisoarea Benxi filmată cu camera ascunsă de Yu Ming:

În timp ce se afla în închisoare, Yu a reușit să scoată plângerea lui Lu din închisoare, deoarece nu era în siguranță dacă păstra acea scrisoare acolo. Yu a fost eliberat cu 20 de zile înainte de eliberarea lui Lu şi a reușit să recupereze scrisoarea de unde fusese ascunsă. Apoi el a încercat să îi contacteze familia lui Lu, dorind să facă ceva pentru a-i aduce în fața justiției pe cei care l-au torturat pe Lu.

Deoarece nu avea datele de contact ale lui Lu, i-a trebuit ceva timp pentru a-i găsi adresa.

Oricum, el a ajuns la familia lui Lu doar ca să afle că acesta murise.

Cu greu pot să descriu ce am simțit” a spus Yu. „În afară de aceste două decese pe care am reușit să le documentez cu filmări, peste doisprezece practicanți Falun Gong din jurul meu au fost ucişi prin tortură în timpul persecuției. Câte vieți trebuie să mai pierdem până ce omorurile vor fi oprite?

a spus Yu. 

Persoane care au fost ucise în China de către autorităţi pentru credința lor în Falun Gong. Websiteul Minghui.org, care colectează informațiile despre persecuția asupra Falun Gong, a confirmat 68 de decese ale practicanților Falun Gong în urma persecuției în anul 2018. Pentru că sunt dificultăţi mari în a scoate informaţiile în afara Chinei, numărul adevărat este considerat a fi mult mai mare. (Minghui.org)

 


----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!

Sursă https://www.theepochtimes.com/embargoed-do-not-publish-documenting-the-persecution-videos-of-torture-victims-smuggled-out-of-chinese-prison_2930207.html

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com