Italia adoptă cea mai severă legislaţie împotriva recoltărilor de organe umane

Vedere generală a Camerei Deputaților din Parlamentul italian. (Sursa: www.wikipedia.org)

Ca răspuns la rapoartele internaţionale privind recoltările ilegale de organe din China, Italia a adoptat noi măsuri legislative referitoare la recoltarea forțată de organe, ce au fost votate în unanimitate de Camera Deputaţilor în noiembrie 2016.

Considerată cea mai puternică legislaţie adoptată până în prezent de vreun stat cu privire la această problemă, legislaţia italiană face parte dintr-o tendinţă în creştere la nivel internaţional de a pedepsi persoanele implicate în crime privind transplantul și traficul de organe umane şi de a combate turismul pentru transplant.

Această tendinţă a apărut ca urmare a dezvăluirilor apărute în anul 2006, referitoare la faptul că în China practicanţii Falun Gong, aflaţi în centrele de detenţie chineze, sunt folosiţi ca bancă de organe în viaţă. În urma cercetărilor ulterioare, s-a aflat că numărul transplanturilor efectuate de China a explodat practic după începerea persecuţiei împotriva Falun Gong în anul 1999. Aceşti oameni sunt sacrificaţi la comandă atunci când există cerere pentru un transplant. Organele lor sunt vândute pentru sume enorme în principal cetăţenilor străini care necesită un organ şi care călătoresc în China pentru a-l primi, spitalele chineze fiind în măsură să „ofere” orice organ compatibil în maxim 2 săptămâni.

În Italia nu avem puterea de a opri aceste abuzuri, dar avem datoria de a face toate eforturile pentru a nu fi complici. 

- Senatorul italian Maurizio Romani

Ca răspuns, în anul 2008, Israelul a fost prima ţară care a adoptat o legislație ce viza recoltarea forţată de organe umane şi care a reuşit să îşi descurajeze pacienţii să mai meargă în China pentru a obţine un organ. Legi similare au fost adoptate ulterior de către Spania (2010) și Taiwan (2015). La acestea s-au alăturat rezoluții și declarații ale unor state (inclusiv S.U.A. şi Uniunea Europeană) care condamnă crimele Chinei în domeniul transplanturilor. Eforturile internaţionale de a combate abuzurile din China s-au concretizat şi în înfiinţarea organizaţiilor internaţionale "Doctori împotriva Recoltării Forţate de Organe" şi "Parlamentari împotriva Recoltării Forţate de Organe".

Noua legislaţie a Italiei instituie sancţiuni severe de la 3 la 12 ani de închisoare şi amenzi variind între 50.000 € şi 300.000 € pentru oricine comercializează, vinde sau cumpără organe umane. Se prevede că medicului implicat în aceste crime i se va interzice definitiv să practice medicina. Se sancţionează de asemenea cu închisoare şi amendă persoanele care promovează sau fac reclamă comerţului cu organe umane.

Noua legislaţie o modifică pe cea existentă şi o completează. Ea a fost propusă pentru prima dată în 2013 și apoi adoptată de Senatul italian în anul 2015, fiind votată în unanimitate de Camera Deputaţilor în noiembrie 2016 și ratificată de președintele Mattarella în luna decembrie 2016.

Iniţiatorul demersului legislativ este senatorul Maurizio Romani, care a demarat iniţiativa după ce a ascultat discursurile lui David Matas, avocat canadian specializat în materia drepturilor omului. David Matas, alături de alţi investigatori independenţi, a studiat fenomenul recoltărilor forţate de organe de la practicanţii Falun Gong din China. El a numit fenomenul: "o nouă formă a răului pe această planetă". Datorită eforturilor depuse în acest domeniu, David Matas a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 2010.

În China, recoltările ilegale de organe umane sunt susţinute de stat şi se desfăşoară în spitalele militare, sunt săvârşite de medici şi au drept complici şefii centrelor de detenţie şi ai lagărelor de muncă forţată şi autorităţile judiciare.
Senatorul italian Maurizio Romani consideră crimele din China ca fiind "o nouă formă de canibalism".

Textul legislativ adoptat (în limba italiană): http://www.camera.it/_dati/leg17/lavori/stampati/pdf/17PDL0028980.pdf

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com