De mai bine de cincizeci de ani, regimul comunist chinez s-a angajat să distrugă voința poporului și să zdrobească prin teroare și înșelăciune acele grupuri ce nu respectă ideologia comunistă. În persecutarea Falun Gong, sunt folosite metode extreme. De la ordinul lui Jiang Zemin: "Distrugeți-le reputația, ruinați-i financiar, eliminaţi-i fizic!" a fost creat Biroul 6-10, singurul scop al acestuia fiind de a persecuta Falun Gong. De atunci, un număr de neimaginat de practicanți Falun Gong au fost supuși torturii, închisorii, propagandei, violurilor, avorturilor forțate, spălării creierului etc. Cu toate acestea, practicanții continuă să protesteze pașnic.
Solemnitate și eroism în Piața Tiananmen
De-a lungul persecuției, Piața Tiananmen din Beijing a fost un punct focal. Sute de mii, dacă nu chiar milioane, de practicanți Falun Gong au venit din toată China și din lume în imensa piață pentru a face apel pașnic, a desfăşura bannere prin care declarau nevinovăția Falun Gong, a demonstra exercițiile Falun Gong sau pur și simplu pentru a striga: "Falun Gong este minunat!" Ei au suferit enorm pentru această simplă și pașnică exprimare a unei păreri. Aproape toți au fost bătuți de către polițiști sau de bătăuși plătiți, care nu au simțit nicio inhibiție în prezența a mii de turiști aflați în piață; unii au fost bătuți până au căzut inconștienți, în timp ce unii au fost omorâți în bătaie la fața locului; copii și vârstnici au fost atacați în plină forță; femeil gravide lovite în abdomen. Atacurile au fost, de obicei, atât de violente și puternice încât victimele au fost reduse la tăcere în cel mult un minut. Totuși, chiar și pentru acel scurt moment, practicanții continuau să vină și să vină, în ciuda consecințelor. Pentru jurnaliștii străini acest lucru era ceva cu totul surprinzător: Merită așa ceva? Despre ce e vorba?
Pentru chinezi, Piața Tiananmen, "Poarta Liniştii Cereşti", este un loc sacru. Istoria modernă a Chinei este considerată a fi început în 1919 în Piața Tiananmen odată cu o demonstrație patriotică a studenților. În Piață au mai avut loc și alte câteva demonstrații cu impact istoric, inclusiv demonstrațiile pro-democratice din 1976 și 1989. Piața Piața Tiananmen este, prin urmare, privită ca un spaţiu de sacrificiu pentru patriotism şi, în ultimă instanță, pentru a face apel la conștiința publică.
Descinderea neaşteptată a terorii a aruncat viețile practicanților Falun Gong într-un coș de gunoi, dar nu le-a putut înfrânge convingerea și angajamentul intim de a fi oameni buni. După șocul inițial și crezând că guvernul va opri persecuția dacă ei ar putea clarifica neînțelegerile oficialilor asupra Falun Gong, practicanții din întreaga China au început să se întâlnească la Biroul de Apel al Consiliului de Stat pentru a-şi înainta petițiile, explicând faptul că Falun Gong este benefic și nu poate aduce decât beneficii pentru societate. Practicanții, oameni buni la inimă, aveau să descopere curând că Biroul de Apel al Consiliului de Stat a fost transformat într-un centru de detenție: placa pe care scria "Biroul de Apel al Consiliului de Stat" a fost înlăturată, iar cei care întrebau în ce direcţie trebuie să meargă erau păcăliţi şi așteptaţi de dubele de poliție, apoi escortaţi către centrele de detenție, fără să mai aibă ocazia să-și prezinte petițiile.
.
Cum practicanţii veneau în număr din ce în ce mai mare, autoritățile le-au interzis să-şi depună petiţiile la Biroul de Apel al Consiliului de Stat și au ordonat guvernelor locale să pună în aplicare această interdicție. Acesta a fost un alt ordin neconstituțional și un pas înapoi șocant către Revoluția Culturală din 1966. Biroul de Apel al Consiliului de Stat a fost înființat chiar după Revoluția Culturală ca o modalitate de a ajuta la soluționarea acelor "cazuri de înşelăciune, fraudă și nedreptate", iar pentru cei nedrepțiți ers o posibilitate de a-și adresa nemulțumirile. La acel moment au existat milioane de astfel de cazuri, iar unitățile de la diferite niveluri au încercat să se sustragă, evitând responsabilitatea. Ca un răspuns la strigătul unei întreagi naţiuni, Biroul de Apel al Consiliului de Stat a fost înființat pentru a primi plângeri direct de la victime, evitând astfel straturi peste straturi de obstacole. Era supranumit "urechile cerului" de către cetățenii chinezi, acest mecanism jucând un rol-cheie în soluționarea nemulțumirilor sociale rezultate în urma Revoluției Culturale, iar dreptul de a adresa nemulțumiri Biroului de Apel al Consiliului de Stat a fost ulterior scris în Constituția Chinei. Îndepărtarea acestui drept constituțional și bătăile îngrozitoare ale practicanților surprinși călătorind către Beijing de autorități, le-au arătat practicanților că guvernul nu era deloc interesat de ceea ce aveau ei de spus. Practicanții nu mai aveau de ales decât ultima variantă, şi anume să facă apel la conștiința publică - și unde ar fi putut face asta într-un mod mai simbolic decât în Piața Tiananmen?
Prima demonstrație cunoscută a practicanților Falun Gong a avut loc la 29 septembrie 1999. Cu o seară înainte, un grup de practicanți din diferite părți ale Chinei s-au adunat la Universitatea Tsinghua, s-au fotografiat, au scris ceea ce aveau de gând să facă şi au trimis e-mailuri persoanelor pe care le cunoșteau din străinătate, iar în dimineața următoare au mers!
În piață, ei au ales să facă cel de-al doilea exerciţiu Falun Gong. Aceasta a fost probabil cea mai lungă perioadă de demonstrație pe care practicanţii au reuşit să o facă; potrivit unui participant, timpul părea că înghețase în acel moment. Luată total prin surprindere, poliției i-a luat o vreme până să reacționeze; şi nefiind instruiţi asupra modul în care ar trebui să reacţioneze, polițiştii și-au arătat adevărata față, lovindu-i, bătându-i, trântindu-i și, în cele din urmă, imobilizându-i pe toți practicanţii pașnici. Nu avem o listă completă cu numele acestor practicanţi și nu știm nici unde se află; cu toate acestea, eroismul lor și acel moment solemn vor rămâne imprimate în istorie pentru totdeauna.
Demonstrațiile publice de pe Piața Tiananmen au fost dezastruoase pentru Jiang Zemin. Din august până în octombrie 1999, Jiang a călătorit frecvent în străinătate. Printre altele, pe agenda sa, a încercat să controleze opinia mondială cu versiunea sa de "rezolvare a problemei Falun Gong" și să atragă alte guverne în a persecuta Falun Gong prin cedarea unor interese de afaceri și slăbirea diferitelor revendicări teritoriale. Simțindu-se încrezător, și acţionând contrar acuzaţiilor sale ulterioare la adresa reacţiilor internaționale faţă de persecuţia sa, cărora le reproşa că "ar interfera cu politica sa internă", Jiang a înmânat personal broșuri care defăimau Falun Gong liderilor altor guverne și oferea interviuri pe tema Falun Gong în mass-media internațională, atrăgând aşadar atenția internațională asupra problemei Falun Gong și asupra capacității sale de a face față crizelor.
Demonstrațiile continue ale practicanților Falun Gong nu numai că au ridiculizat afirmația lui Jiang cum că "problema Falun Gong" este 98% rezolvată, dar i-au demascat şi micul lui basm despre "rezolvarea" problemei prin "educație și afecțiune". Oamenii, inclusiv reporterii internaționali, au început să se întrebe: dacă poliția este atât de violentă în plină zi, ce fac poliţiştii în spatele ușilor închise ale închisorilor, centrelor de detenție și lagărelor de muncă?
Sacrificiile practicanților au fost, totuși, enorme. Nu doar prin faptul că din piață au fost brutalizați, dar chiar şi aceia suspectați că ar avea "înclinația" de a călători spre Beijing au fost adunaţi de autoritățile locale și forțați să semneze așa-numitele "angajamente duble": angajamentul de a renunța la Falun Gong și de a nu face apel pentru Falun Gong. Cei care au refuzat să se conformeze au fost torturați, unii până la moarte.
Cu toate acestea, practicanții Falun Gong au continuat să facă apel după apel în Piața Tiananmen. În octombrie, un Jiang foarte nervos a ordonat organului legislativ să adopte o lege pentru a legitima o persecuție chiar mai dură. Washington Post a remarcat într-un articol din 2 noiembrie 1999, că: "Atunci când [conducătorii comuniști ai Chinei] n-au avut legile necesare pentru a persecuta viguros o societate paşnică şi meditativă, Partidul a ordonat pur și simplu nişte legi noi. Acum acestea vor fi aplicate retroactiv, desigur ... După acelaşi standarde, Stalin a fost un observator scrupulos al drepturilor civile".
În același timp, Jiang a ordonat tuturor nivelurilor de guvernare să oprească practicanții să meargă în Piața Tiananmen, pretinzând că oficialii care nu reușesc asta, vor fi retrogradați. Resurse prețioase au fost deturnate pentru a crea puncte de control în aeroporturi, gări şi stații de autobuz, pe autostrăzi și chiar şi în hoteluri; toate acestea pentru a-i intercepta pe practicanţii Falun Gong. Pentru a trece prin aceste filtre, călătorii erau obligați să blesteme Falun Gong, să scuipe sau să calce cu picioarele cărțile Falun Gong. Oricine refuza era reținut de autorităţi.
Pentru a minimaliza în continuare capacitatea practicanților de a călători spre Beijing, Jiang a emis un ordin de a le "distruge reputația, a-i ruina financiar și de a-i extermina fizic". Cruzimea acestui ordin a fost amplificată de lăcomia funcționarilor locali, care au profitat de oportunitatea de a ocupa şi prăda casele practicanţilor, a le fura lucurile personale și afacerile și de a cere sume mari de bani pentru răscumpărare familiilor celor pe care i-au arestat. Această represie efectuată de tiranii locali a avut uneori şi ea efectul de a-i convinge practicanți să meargă la Beijing, deoarece nu puteau rămâne în siguranță în casele lor și nu le mai rămânea nimic altceva decât să-şi adreseze nemulțumirile.
Fără bani și ajutor, fără hartă și busolă, mulți practicanți au început să meargă pe jos sau cu bicicleta către Beijing. Traversând munți, trecând prin zone pustii, dormind pe sub copaci, cerșind pentru mâncare și evitând punctele de control, practicanții au mers la Beijing pas cu pas și unul câte unul. În drumul lor s-au intersectat cu polițiști violenți, cu localnici dezinformați și indivizi angajați să patruleze pentru a-i prinde. Dar au fost ajutați și de diverși oameni buni, de persoane care erau dispuse să asculte și versiunea lor a poveștii și care se uitau în ochii practicanților și nu găseau amărăciune, ci doar pace. După cele câteva secunde petrecute în Piața Tiananmen, practicanții refuzau să-și dea numele și adresa la cererea poliției. Dacă ar fi făcut-o, ar fi fost escortați imediat înapoi și ar fi trecut luni de zile până să poată merge din nou la Beijing.
Un lucru important de observat este că toate aceste apeluri au avut loc în mod spontan. Din crudele sale experiențe din trecut, guvernul chinez a crezut că poate paraliza "organizația" Falun Gong prin arestarea tuturor "liderilor" importanți. Dar ceea ce guvernul nu a putut înțelege este că Falun Gong nu are nicio organizare. Practicanții pot să se cunoască între ei, dar deciziile și acțiunile lor vin complet din inima lor, din propria inițiativă și hotărâre de a spune adevărul.
Tortură și crimă
De mai bine de cincizeci de ani, regimul comunist chinez a avut propriul mod de a distruge voința oamenilor și de a zdrobi grupările dizidente prin teroare și înșelăciune; Partidul nu a eșuat niciodată în nicio persecuție anterioară. Apelurile continue ale practicanților Falun Gong din Piața Tiananmen și insistența lor asupra dreptului de a practica, cu milioane și milioane de practicanți răspândiți în toată țara, au arătat clar faptul că practicanții Falun Gong nu se vor preda în fața persecuției. Jenat și, în același timp, înfuriat, Jiang Zemin a dat noi instrucțiuni prin rețeaua de birouri 6-10, și anume că: "Nicio măsură nu este prea exagerată dacă e folosită împotriva Falun Gong", ordonând astfel folosirea torturii fără limite. Pe măsură ce practicanții rezistau pașnic în fața persecuției, cruciada personală a lui Jiang a devenit o vendetă personală.
Din 20 iulie 1999, prin prisma informațiilor care au reuşit să treacă de controlul strict al guvernului chinez, știm că milioane de oameni au fost încarcerați arbitrar, aproape toţi în condiții inumane; sute de mii, inclusiv femei gravide, bătrâni și copii mici, au fost plasați în lagăre de muncă; alte mii au fost reținuți și torturați sever în spitale psihiatrice unde le-au fost administrate cu forţa substanţe care afectează sistemul nevos. Mii de persoane au murit în custodia poliției, în timp ce multe alte cazuri sunt încă necunoscute. Sopul și severitatea acestor atrocități sunt greu de înțeles.
Cele mai grave atrocități cunoscute de omenire sunt cele care se săvârşesc sub forma genocidului. Crimele unui genocid au ca scop eliminarea fizică a unei grupări naționale, etnice, rasiale sau religioase și, în general, acestea duc la un număr mare de decese.
Persecuția împotriva Falun Gong săvârşită de Jiang Zemin și rețeaua sa de birouri 6-10 folosește un mod diferit, probabil cel mai josnic, de ucidere: uciderea minții. Scopul lor nu este de a ucide fizic un mare număr de persoane, deși numărul de morți nu-i preocupă prea mult pe criminali. Scopul este acela de a forța victima să aleagă între moartea sa fizică și moartea mentală - renunțarea la voința sa, la valorile sale cele mai de preț și la conștiința sa.
Torturarea până în pragul morții este, prin urmare, un ingredient necesar pentru acest mod de a ucide. Poliția chineză le-a spus în mod deschis practicanților Falun Gong: "Vă vom face să implorați viaţa în timp ce muriți și să implorați moartea în timp ce trăiți!" Care este singura cale de ieșire? Să mintă și să spună că Falun Gong le-a făcut rău lor și întregii societăți, să spună că Adevărul-Compasiunea-Toleranța sunt ceva rău, să mulțumească și să aplaude guvernul pentru că i-a salvat de Falun Gong.
Pe scurt, să minți ca să trăiești sau să spui adevărul și să mori.
Datorită blocajului informatic creat de guvernul chinez, nu putem ști câți practicanți au fost omorâți prin tortură în custodia poliției. Din rapoartele care descriu peste 1.300 de decese ale practicanților în mâinile poliției, ni se ilustrează o situație de neconceput a tragediei: există unii care au murit rupți în bucăți, prin tragerea lentă și cu putere a membrelor; unii au murit închiși în așa-numitele "cuști cu apă" și scufundați în apă murdară pentru luni de zile; alții au murit din cauza șocurilor aplicate cu bastoane electrice pe sau în organele genitale, pentru perioade lungi de timp; unii au murit înghețați; unii au fost arși de vii. Într-un caz, un copil în vârstă de opt luni a fost ucis împreună mama sa, într-un alt caz a fost ucisă prin tortură o bătrână de 75 de ani, iar într-un altul, un bărbat cocoșat de spate și-a pierdut viața atunci când poliția "i-a îndreptat" forțat corpul.
Pe lângă leziunile externe, poliția le provoacă practicanţilor şi dureri interne prin hrănire forțată. Aceste hrăniri forțate nu sunt deloc menite să hrănească, ci să provoace o durere internă cumplită. Polițiștii, paznicii sau condamnații de drept comun instruiți să facă acest lucru introduc un tub de plastic în nasul victimei și îl împing până în stomac; uneori acesta intră în plămâni. Tubul este deseori scos și reintrodus de mai multe ori, provocând sângerări interne. Apoi, prin tub sunt turnate: apă fierbinte, urină, fecale, ulei de piper fierbinte, oţet concentrat, pastă de muștar și alte lichide iritante. Dintre cazurile de deces cunoscute ale practicanților Falun Gong, aceasta este de departe prima cauză a morții.
Este important de reținut că crimele săvârşite în persecuţia împotriva Falun Gong vizează distrugerea minții și conștiinței victimei, însă, totodată, ele conduc și la decăderea morală a torționarilor. Înşelaţi de propaganda de ură, conduşi de ordinele guvernamentale, încurajaţi prin promisiuni de impunitate și recompense financiare, polițişti execută tortura și omoară fără nicio urmă de umanitate; asta se poate vedea clar prin felul în care unii au strigat în mod deschis către practicanții Falun Gong: "Suntem niște diavoli reîncarnați din iad și te vom bate chiar și în iad".
Într-adevăr aceasta este o ucidere a conștiinței.
"Transformare"
Oricât de îngrozitoare ar fi torturile și crimele, cel mai sinistru aspect al persecuției guvernului chinez asupra Falun Gong este așa-numita "transformare": spălarea creierului practicanților, astfel încât ei să ajungă să facă lucruri contrar voinţei lor: să renunţe la credinţa lor și să condamne Falun Gong în public. Limbajul omenesc nu ar putea să exprime cruzimea "transformării". Cele mai dureroase amintiri ale victimelor persecuției sunt invariabil legate de "transformare".
Domnul Zhao Ming, care a suferit douăzeci și două de luni de tortură în șase centre de detenție diferite și un lagăr de muncă, relatează: "După ce am primit șocuri electrice timp de peste o jumătate de oră, mi-a venit în minte un gând: 'Gata! Nu vreau să mai îndur. Pot să le dezvălui faptele criminale după ce ies'. Din cauza acestui gând, am cedat... Mulți practicanți m-au întrebat ce m-a îndurerat cel mai mult în lagărul de muncă forțată. Asta a fost. Rănile de la tortura fizică se pot vindeca odată cu trecerea timpului, dar durerea sufletească provocată de persecuție poate bântui o persoană pentru întreaga sa viață".
Prin presiune internațională, Zhao Ming a fost eliberat și i s-a permis să-și continue studiile la Colegiul Trinity din Irlanda. El şi-a reamintit: "Am ieșit din lagărul de muncă fără nicio fericire, speranță sau ușurare, pentru că spiritul meu a fost ucis".
O altă practicantă Falun Gong a scris despre experiența ei: "Pe 10 octombrie 2000, mi-am atins limita de rezistenţă în faţa torturii și am fost nevoită să scriu angajamentul de a nu mai practica Falun Gong. Durerea aceasta nu se poate descrie. Am simțit că întreaga mea viață, toată esența ființei mele - totul - dispăruse din mine și tot ce-a rămas era o coajă goală. Repetam neîncetat: 'Sunt transformată, sunt transformată, sunt...' Au trecut doi ani, dar ruşinea şi amintirea că am fost forţată să-mi trădez credinţa şi să-mi negociez principiile nu s-au şters complet. Propria mea experiență stă mărturie că modul în care sunt torturați cei care sunt forțați să se "transforme" este dincolo de limitele oricărei fiinţe umane".
Procesul de "transformare" întruchipează și demască esenţa naturii sinistre a persecuției guvernului chinez asupra Falun Gong. Pentru a-i forța pe practicanți să cedeze, poliția utilizează orice şiretlic sau constrângere. Aduc familiile practicanților să îi implore să se cedeze și să se "întoarcă acasă"; îi torturează pe practicanți în fața celorlalţi până când ceilalți se supun; le sugerează practicaţilor să-i "compătimească" pe poliţişti pentru "munca grea" pe care o fac. Pentru a slăbi hotărârea unui practicant, se alternează bătăi sălbatice din partea unui ofiţer, cu alt ofiţer care vine şi mimează înţelegere. Odată ce abordarea "tandră" eşuează, poliția nu ezită să recurgă la tortură. Se folosesc chiar şi medicamente ce atacă sistemul nervos pentru a îngenunchea practicanții, după care le sunt apăsate amprentele pe ”declaraţiile de renunţare” pregătite din timp.
Mulți practicanți "transformați" au suferit şi mai multă umilință fiind forțați să-şi citească "declaraţia de renunţare" în clasele de spălare a creierului sau în timpul programelor de radio sau de televiziune difuzate public. Pentru a arăta că sunt "sinceri" în "transformarea" lor, unii practicanți au fost forțați să-i asiste pe polițişti în procesul de transformare a altor practicanţi: au fost puşi să-și povestească experiențele proprii despre cum au fost "salvați de guvern"; au fost puşi să-i înjure pe ceilalţi aşa cum au fost şi ei înjuraţi sau să folosească pe ceilalţi dispozitivele de tortură prin care au fost torturaţi ei înşişi. În acest fel, ei "arată în mod activ" că s-au "îndepărtat complet de Adevăr-Compasiune-Toleranță".
Se pot ghici, aşadar, vinovăția, rușinea și auto-condamnarea care îi chinuie pe practicanții "transformați". După toate acestea, lucrul care îi ajută să-şi revină este Falun Gong. Următoarea experiența a domnului Chen Gang este tipică: "Când mă simţeam disperat, Falun Gong mă ajuta să mă ridica din nou. Indiferent cât de mult m-am simțit ca o barcă părăsită, naufragiată în furtună, simţeam că totuşi mai era un loc pur şi armonios undeva în inima mea; armonia și seninătatea perfectă pe care am experimentat-o și tărâmul pur al Adevărului-Compasiunii-Toleranței. Treptat, mi-am regăsit încrederea în mine și direcția; mi-am recăpătat seninătatea și speranţa".
Prin forţă nu se poate schimba inima omului. De la începutul persecuției, zeci de mii de practicanți Falun Gong au publicat "declarații solemne" pe site-ul Minghui.org, un site creat de practicanții Falun Gong din afara Chinei. Aceste declarații solemne sunt mărturisirile practicanților conform cărora orice ar fi spus sau făcut împotriva Falun Gong, în timp ce se aflau sub presiune și înșelăciune, e nul și neavenit și vor continua cu fermitate să practice Falun Gong.
Auto-incendierea înscenată. Înşelarea opiniei internaţionale
Concomitent cu persecuția violentă, regimul lui Jiang Zemin a lansat şi o vastă campanie de dezinformare pentru a-și justifica persecuția și a scăpa de condamnarea internaţională. Mass-media de stat a inundat presa și undele de radio cu minciuni fabricate despre domnul Li Hongzhi și Falun Gong. Ca și în cazul tuturor minciunilor, propaganda eșuează mizerabil prin detalii. De exemplu, guvernul chinez a falsificat afirmații potrivit cărora practica Falun Gong a cauzat moartea a 1400 de persoane sau le-a făcut să devină nebune. Acest număr, chiar dacă se presupune a fi adevărat, împărțit la 100 de milioane de practicanți este cu multe procente sub media națională. Într-un alt exemplu, guvernul chinez a susținut că domnul Li Hongzhi și-a falsificat data nașterii și a prezentat chiar şi un "dosar medical" pentru a dovedi că mama lui a fost tratată cu oxitocină în 1952, înainte de nașterea lui. Oxitocina, totuși, nu a fost descoperită decât în 1953.
La începutul anului 2001, autoritățile au regizat o scenă scandaloasă: o auto-incendiere a cinci persoane în Piața Tiananmen. Nu mai puțin înșelătoare decât aruncarea vinei de către Nero pentru Marele Foc al Romei asupra creștinilor, mass-media condusă de stat a Chinei a afirmat că auto-incendiatorii erau practicanți Falun Gong, în încercarea de a instiga întreaga societate la ură față de Falun Gong. Totuşi, acest episod al auto-incendierii a fost analizat de mai mulţi reporteri independenţi și de observatori atenți, folosind ca material aceaşi casetă video care a fost difuzată de guvernul chinez:
- Un raport de investigație publicat de ziarul The Washington Post a relatat că nimeni nu a văzut-o vreodată pe doamna Liu Chunling, una dintre persoanele care şi-ar fi dat foc, să practice Falun Gong.
- Poliția patrula în mod ciudat prin Piața Tiananmen în acea zi cu zeci de piese de echipament pentru stingerea incendiilor.
- Liu Siying, a fată de 12 ani, "auto-incendiator", se presupune că ar fi avut traheotomie, dar a vorbit și a cântat clar în faţa camerei care îi lua interviu, lucru imposibil din punct de vedere medical.
- Despre dna Hao Huijun, un alt "auto-incendiator", s-a raportat că a absolvit Colegiul de Muzică Henan în 1974, dar site-ul oficial al colegiului arată că între 1962 și 1984 nu s-au admis studenți.
- Dl Wang Jindong a fost arătat că având arsuri grave; părul arde rapid iar plasticul se topeşte şi el extrem de repede; totuși, părul și sticla din plastic de 7-UP, pe care acesta "o folosise să-şi toarne benzină", rămăseseră în mod miraculos intacte.
Aceste lipsuri au determinat Dezvoltarea Internațională a Educației, un ONG al ONU, să emită următoarea declarație, în cadrul sesiunii din 2001 a Subcomisiei ONU privind Promovarea și Apărarea Drepturilor Omului: "Regimul chinez semnalează un presupus incident de auto-incendiere în Piața Tiananmen pe 23 ianuarie 2001, ca probă a faptului că Falun Gong este un 'cult malefic'. Cu toate acestea, suntem în posesia unui material video cu acel incident, care, în opinia noastră, demonstrează că acel eveniment a fost regizat chiar de către guvern". (Pentru o analiză detaliată a înregistrărilor televiziunii CCTV a auto-incendierilor regizate, vă rugăm să vizitați: http://www.falsefire.com/) .
Suprimarea conștiinței la nivel global din partea guvernului Chinei
În afară minciunilor, guvernul chinez a amenințat în mod repetat cu sancțiuni economice statele sau alte entităţi care îndrăznesc să critice persecuția statului chinez asupra Falun Gong. Această atitudine conduce la teamă, teama de a fi privat de anumite avantaje economice, teama de a vorbi pentru apărarea drepturilor omului. Prin această tactică, guvernul chinez a convins câteva corporații occidentale majore de presă să aplice auto-cenzura în legătură cu încălcările drepturilor omului din China, a forţat diverse orașe dintr-o serie de țări să nu mai ofere sprijin victimelor persecuţiei fugite din China și chiar a forțat unele guverne democratice să minimalizeze vocile practicanților Falun Gong. În Franța, Germania, Islanda, Rusia, Ucraina, Thailanda și alte câteva țări au existat cazuri în care forțele de ordine locale au fost presate să încalce drepturile practicanților Falun Gong care își exercitau dreptul de a protesta pașnic cu ocazia vizitelor oficialilor chinezi în ţările respective.
Cu toate acestea, agențiile chineze nu se opresc la șantaj. Domnul Rob Anders, un mebru al Parlamentului canadian, a povestit despre cum a fost agresat fizic de către diplomații chinezi în februarie 2000:
"Am purtat un tricou cu Falun Gong la o reuniune găzduită de ambasada Republicii Populare Chineze aici, în această clădire [Parlamentul canadian]. Am stat în capătul sălii şi, brusc, patru sau cinci oameni m-au înconjurat şi au început să mă hărţuiască, să mă arate cu degetele şi să mă îmbrâncească, spunându-mi că trebuie să plec, că nu sunt binevenit, să plec acasă, stii, cowboy, tu nu ştii ce faci... și ceea ce mi-a trecut imediat prin minte a fost că - dacă patru sau cinci persoane care compun o bandă a Republicii Populare Chineze, cred că pot să scape, făcând asta cu mine ca membru al Parlamentului, pe teritoriul canadian, în locul meu de muncă, în Camera Comunelor - îți poți imagina ce fac ei cu oamenii acasă, în propria lor țară? A fost absolut dincolo de orice imaginaţie! Și apoi, când un reporter mass-media a venit cu camera de filmat, au început să-i apuce camera, au încercat să-l forțeze să pună camera jos, i-au spus să plece... Ei emiteau ordine unui membru al presei libere din Canada... A fost absolut scandalos. Și tocmai asta a demonstrat cu ce se confruntă Falun Dafa... Suntem într-un moment foarte critic. Dacă nu luăm atitudine acum, istoria va privi înapoi către noi și va suspina."
În state ca Islanda, Germania, România, Australia, Statele Unite, Rusia, Thailanda, Cambodgia, Hong Kong și multe altele au avut loc și incidente similare de intimidare și de asalt. Regimul chinez pur și simplu și-a exportat persecuția în lume printr-o campanie globală a răului împotriva conștiinței.
Tentativă de omor în Africa de Sud asupra unui practicant Falun Gong
Pe 28 iunie 2004, în jurul orei 20:30, cinci practicanți Falun Gong au plecat cu mașina din aeroportul internațional Johannesburg spre Pretoria, capitala Africii de Sud. Chiar atunci, o mașină albă i-a ajuns din spate și din maşină a fost deschis focul cu o armă de asalt AK-47. Practicanții au încercat să accelereze pentru a evita atacul, dar asasinii au accelerat şi ei și au continuat să tragă. Apoi mașina și șoferul au fost loviți și forțați să iasă de pe carosabil; șoferul rănit a reușit să oprească mașina într-un câmp. Pistolarii s-au oprit, s-au uitat la ei pentru câteva secunde, apoi au părăsit locul incidentului.
Aceste împușcături nu au fost deloc o simplă încercare de omucidere. Victimele făceau parte dintr-un grup de nouă practicanți Falun Gong din Australia, care urmau să depună o plângere penală împotriva vicepreședintelui Chinei, Zeng Qinghong, și ministrului Comerțului, Bo Xilai, care urmau să viziteze Africa de Sud în perioada 27-29 iunie – pentru tortură, genocid și crime împotriva umanității. Chiar înainte să plece din Australia, unul dintre ei a primit două apeluri telefonice amenințătoare. Când au sosit pe Aeroportul Internațional din Johannesburg, aceștia au observat un bărbat suspect care părea să-i urmărească. În plus, domnul David Liang, șoferul care a fost împușcat, purta o jachetă pe care scria Falun Gong. Poliția din Africa de Sud a declarat că locul în care s-a tras în ei nu era o zonă cu criminalitate ridicată. În mod evident, nu a fost vorba de o tentativă de jaf. Aceste aspecte indică faptul că această întâmplare a avut un substrat politic.
O declarație pripită dată de Ambasada Chinei din Africa de Sud pe 30 iunie nu face altceva decât să creeze și mai multă suspiciune. În calitate de reprezentant al cetățenilor chinezi din Africa de Sud, ambasada nu a exprimat nicio formă de părere de rău faţă de ceea ce i s-a întâmplat domnului Liang, chiar dacă acesta a fost împușcat grav în ambele picioare, având fracturi osoase la piciorul drept. Dimpotrivă, ambasada a susținut că incidentul a fost o conspirație a Falun Gong și a avertizat mass-media internațională “să nu raporteze nimic iresponsabil despre incident”.
Aceste focuri de armă nu au fost un caz izolat de violență asupra practicanților Falun Gong. Pentru a înăbuși eforturile practicanților de peste hotare de a demasca brutalitatea din China, agenții guvernului chinez au recurs la violență și ură pentru a-i intimida pe practicanți. Astfel, în SUA au avut loc mai multe incidente de agresiune fizică împotriva practicanților Falun Gong din partea cetățenilor chinezi cu legături strânse cu consulatele chineze din Atlanta, San Francisco, Chicago și New York. Ca răspuns la aceste încălcări flagrante ale drepturilor civile, Camera Reprezentanților din SUA a adoptat, în unanimitate, o rezoluție (Rezoluția nr. 304) la 4 octombrie 2004, solicitând Chinei să oprească imediat persecutarea Falun Gong atât în afara, cât și în interiorul Chinei.
Bătălia dintre adevăr să minciuni
La data de 5 martie 2002, la ora 8 seara, opt canale ale sistemului local de televiziune prin cablu din orașul Changchun au difuzat simultan filme documentare despre răspândirea Falun Gong în întreaga lume, persecuția violentă a guvernului chinez împotriva Falun Gong și farsa auto-incendierii din Piața Tiananmen. Transmisia a durat peste cincizeci de minute. O undă de șoc s-a răspândit cu repeziciune în orașul Changchun și mult mai departe; în ziua următoare, oamenii din alte regiuni începuseră să-și șoptească unul celuilalt: “Auto-incendierea este o farsă!”
Această a fost prima difuzare de informații dizidente în mass-media controlată de stat din istoria Chinei comuniste din partea oricărui grup persecutat. Acest act nobil nu este doar o altă demonstrare a curajului practicanților Falun Gong, dar și dovada unei profunde înțelegeri a naturii persecuție. Este bunăvoința practicanților față de publicul larg, aflat sub controlul minciunilor regimului lui Jiang Zemin.
La începutul persecuției, practicanții Falun Gong au avut încredere în guvernanți, crezând că persecuţia e rezultatul dezinformării celor de la conducere și înșelării lor de către acele câteva persoane care urau Falun Gong. Din aceste motive au ajuns la Beijing într-un număr atât de mare sau au trimis scrisori guvernului ca să pledeze pentru cazul lor. În același timp, ei îndurau pașnic maltratarea din partea poliției, afirmând calm că: “Noi nu vă urâm doar pentru că nu ne-ați înțeles” sau “Dacă suferința noastră poate topi o parte din ura ta față de Falun Gong, sunt dispus să accept”. Toleranța lor i-a înmuiat chiar și pe cei mai feroce ofițeri de poliție.
Deoarece există atât de mulți practicanți Falun Gong, și pentru că aceștia sunt atât de autodisciplinați și atât de pașnici, era dificil pentru vecinii, colegii, familiile și prietenii lor să se întoarcă împotriva lor. Totuși, scena regizată cu auto-incendierea a înșelat marea parte a națiunii. Un articol din Washington Post, din data de 5 august 2001, relata: “Auto-incendierea celor cinci așa-numiți [practicanți] în Piața Tiananmen, pe 23 ianuarie, a fost un moment de cotitură. O fetiță de 12 ani și mama ei au murit, iar Partidul s-a folosit de incident ca element central al campaniei sale de discreditare a Falun Gong. Prin difuzarea în repetate rânduri a imaginilor corpului ars al fetei și a interviurilor celorlalți care spuneau că ei credeau că auto-incendierea îi va conduce spre paradis, guvernul a reușit să convingă mulți chinezi că Falun Gong e un ‘cult malefic’”.
Mulți oameni dezinformați au început să contribuie din acel moment la persecuție și chiar să participe în mod direct la abuzuri și bătăi. Polițiștii erau și mai determinați. Îmbibați de propaganda de ură, unii au intensificat tortura practicanților Falun Gong, spunând: “Vă vom omorî și vă vom da foc ca la auto-incendiere!”.
Nu există nicio îndoială că aceste fapte ale autorităţilor sunt acte criminale și este ușor să răspunzi cu ură la ură. Cu toate acestea, practicanții Falun Gong îi consideră pe torționarii lor ca fiind victime ale persecuției guvernului chinez și oameni ce merită să li se dea o șansă de a se trezi. Dând dovadă de mult curaj şi bunătate, practicanții Falun Gong își asumă mari riscuri atunci când le spun torționarilor, colegilor lor de muncă dezinformați și publicului larg, adevărul despre persecuție, pentru a-i trezi dintr-o persecuție bazată pe minciuni. Aceștia trimit scrisori posturilor de poliție, distribuie pliante în supermarketuri, pun DVD-uri în cutiile poștale, publică articole pe Internet etc. În limba chineză, acest lucru se numește “clarificarea adevărului”.
Clarificarea adevărului lor este puternică. Există numeroase relatări despre polițiști care își schimbă atitudinea față de practicanți, sau despre colegii de celulă ai practicanților care învață Falun Gong, despre străini care-i protejează pe practicanți și despre rudele practicanţilor torturaţi care ajută la clarificarea adevărului. Există chiar și cazuri în care membri ai birourilor 6-10 devin practicanți Falun Gong.
Pentru Jiang Zemin, adevărul este dezastruos. După ce a aflat de difuzarea programelor despre Falun Gong în Changchun, Jiang a emis un ordin strict cum că, dacă se mai întâmplă o difuzare similară, toți oficialii orașului vor fi concediați. Apoi a instruit departamentul de poliție din Changchun ca toți practicanții Falun Gong implicați în difuzare să fie “uciși fără nicio reținere”. Mai târziu, Jiang a instruit birourile 6-10 că orice practicant prins că distribuie materiale despre Falun Gong trebuie să fie “împușcat pe loc”.
Pentru a face cunoscut adevărul, practicanții Falun Gong au sacrificat enorm. În luna următoare difuzării documentarelor din Changchun, peste 5000 de practicanți au fost arestați în oraș și peste zece dintre ei au murit în timpul “interogatoriului”. Când poliția l-a arestat pe dl Liu Chengjun, coordonatorul difuzării, i-au fost trase două gloanțe în picior imediat după ce a fost încătușat și legat. Dl Liu a murit în noaptea de Crăciun în 2003, după ce a rezistat la mai bine de un an de tortură extremă.
Adevărul nu poate fi învins. După difuzarea din Changchun, multe alte difuzări similare au urmat în alte orașe. În fiecare oră, în fiecare colț al Chinei, numeroși practicanți Falun Gong pregătesc și distribuie materiale de clarificare a adevărului. Aceste acţiuni continuă neîncetat de ani de zile.
----------------
Acest articol este structurat într-o serie de 5 părți
Partea I | Partea II | Partea III | Partea IV | Partea V
----------------
Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!
