Toate articolele

December2017
November2017

Prizonieri în închisorile din China, practicanții Falun Gong sunt injectați cu substanțe toxice necunoscute

Persecuția asupra practicanților Falun Gong din China a început în luna iulie 1999. De atunci până astăzi mulți practicanți au fost hărțuiți, arestați, torturați, folosiți în lagărele de muncă forțată ale Chinei. Dar mulți dintre aceia care au reușit să scape sau să fie eliberați povestesc despre o metodă de tortură mai puțin obișnuită, practicată în centrele de psihiatrie ale Chinei. %%readmore%%

Noi eforturi de salvare a practicanţilor Falun Gong canadieni din închisorile Chinei

Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, va efectua o vizită în Asia în cursul acestei luni pentru a lua parte la Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific 2017 (APEC) unde se va întâlni şi cu liderul chinez, Xi Jinping. Practicanții Falun Gong canadieni și câțiva oficiali guvernamentali din Canada îi cer primului ministru Trudeau să folosească această ocazie pentru a-i solicita lui Xi Jinping eliberarea doamnei Sun Qian, o practicantă Falun Gong, care se află în detenție în China pentru credința ei.

  %%readmore%%

October2017

Ilustrații cutremurătoare despre suferința unei profesoare de colegiu, care refuză să renunțe la credința sa

Declarația doamnei Li Li, fostă profesoară asistent la Colegiul Național de Drept P.R.C. dezvăluie o realitate cruntă a închisorilor din China. Doamna Li a fost concediată la scurt timp după ce Partidul Comunist Chinez a început persecuția practicanților Falun Gong în iulie 1999. După moartea ei, s-a descoperit că doamna Li lăsase notițe a tot ceea ce a fost nevoită să suporte în timpul detenției. Notițele erau însoțite și de desene. %%readmore%%

30 septembrie, 2017: Protest pașnic în fața Turnului Eiffel

Peste de 300 de practicanți Falun Gong din Europa au ținut un moment de reculegere în Piața Drepturilor Omului (Parvis des Droits de l'Homme) din fața Turnului Eiffel din Paris, Franța, în seara zilei de 30 septembrie 2017. Aceștia au comemorat practicanții Falun Gong uciși de persecuția ce durează de 18 ani în China, pentru credința lor în Adevăr-Compasiune-Toleranță. %%readmore%%

September2017

Povestea lui Fadu și a genocidului care a făcut înconjurul lumii

Pe Fadu împreună cu mama ei, Zhizhen Dai, am avut șansa să le întâlnim la București, în 2007, când au fost invitate la o conferință despre drepturile omului. Ele se aflau atunci la capătul unui turneu în Polonia, Austria, Ukraina și Statele Unite, unde avuseseră conferințe de presă și întâlniri cu membri ai Parlamentului European și parlamentelor țărilor respective. %%readmore%%

30/09/2017 Familie și copii

Postere şi bannere cu Falun Gong apar peste tot în China

Recent, bannere și postere despre persecuţia împotriva Falun Gong au apărut de-a lungul a numeroase străzi principale, în intersecții și în alte spații publice din China. Încă de la început, practicanţii din China s-au opus persecuţiei doar prin moduri paşnice şi creative prin care informează publicul despre beneficiile Falun Gong şi despre brutalitatea extremă a persecuţiei. Pentru că fac asta, riscă să fie arestaţi, torturaţi şi chiar ucişi. %%readmore%%

Patrick Grady, parlamentar britanic, propune o moţiune împotriva recoltării forţate de organe din China

La data de 12 iulie, parlamentarul britanic, Patrick Grady, a propus "Moţiunea 173", îndemnând Guvernul britanic să condamne recoltările forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă vii, în special practicanți Falun Gong, susţinute de statul chinez şi să facă presiuni asupra Guvernului chinez să elibereze practicanții întemnițați. %%readmore%%

A doua petiţie ca mărime din istorie este înaintată de DAFOH către ONU

În doar 5 ani, voluntari din peste 50 de țări și regiuni au ajutat la colectarea a 2,5 milioane de semnături, ceea ce face ca petiţia lansată de DAFOH să devină a doua cea mai mare petiție din istoria mondială. Petiţia cere Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului să ia măsurile ce se impun împotriva recoltării ilegale de organe de la practicanţii Falun Gong și alți prizonieri de conștiință din China. %%readmore%%

August2017
Jule2017

20 iulie 2017 marchează 18 ani de crime şi nedreptăţi împotriva practicanţilor Falun Gong

În noaptea de 20 iulie 1999, la adăpostul întunericului, conducerea comunistă din China începea măcelul împotriva practicanților Falun Gong. La ordinul liderului de atunci al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, zeci de mii de oameni au fost ridicați cu forța din casele lor și duși în închisori, și apoi, când nu a mai fost loc în închisori, pe stadioane. În perioada imediat următoare au fost arestați milioane de oameni care aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong... %%readmore%%

Liu Yunshan, unul dintre coordonatorii genocidului împotriva Falun Gong, în vizită la București

Între 12 și 19 iulie, o delegație a Partidului Comunist Chinez (PCC), condusă de un înalt oficial al Partidului, Liu Yunshan, va efectua diverse vizite în România și Republica Cehă, la invitația autorităților din cele două țări. Un lucru mai puțin cunoscut de către mass-media și politicienii acestor țări este adânca implicarea a lui Liu Yunshan în genocidul asupra Falun Gong din China. %%readmore%%

13/07/2017 Biroul 6-10
June2017
May2017

Canada: Iniţiativă legislativă pentru combaterea traficului internaţional de organe

Parlamentarul conservator Garnett Genuis le-a prezentat colegilor la începutul lunii aprilie o iniţiativă legislativă ce are drept scop combaterea recoltărilor forţate de organe de la prizonieri de conştiinţă din China, dintre care majoritatea sunt practicanţi Falun Gong. Proiectul de lege va avea un impact considerabil asupra traficului internaţional de organe. %%readmore%%

April2017
February2017
January2017