Știri despre Falun Gong și Crimele împotriva drepturilor omului în China
Falun Gong Centru de informare

Budapesta, Ungaria: Protestele Falun Gong din timpul Summitului China-CEEC atrag atenţia presei şi politicienilor

practicant Falun Gong din Ungaria 03/12/2017

Cel de-al șaselea summit al țărilor din Europa Centrală și de Est cu China (Summitul China – CEEC 16+1) a avut loc la Budapesta, Ungaria, în perioada 26-29 noiembrie 2017.

Summitul se concentrează asupra cooperării dintre China și șaisprezece țări din Europa Centrală și de Est, discuţiile fiind centrate pe domenii precum investiții, transport, finanțe, știință, educație și cultură.

Datorită summit-ului, întregul centru al orașului Budapesta a fost blocat în timpul întâlnirilor, iar securitatea a fost foarte strânsă. La sosirea premierului chinez, Li Keqiang, la Budapesta, practicanții Falun Gong din Ungaria s-au adunat în fața Ambasadei chineze unde au susţinut un protest pașnic, cerând încetarea persecuției brutale împotriva Falun Gong ce are loc în China.

Purtătoarea de cuvânt a Asociației Falun Dafa locale, dna Eszter Fricsko, a trimis o scrisoare deschisă premierului maghiar prin care arăta că este necesar ca, în cadrul summit-ului, acesta să ridice problema drepturilor practicanţilor Falun Gong în China precum şi problema aducerii în faţa justiţiei a fostului lider al Pratidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, cel care a inițiat campania brutală de persecuție.

Practicanți Falun Gong din Ungaria în fața Ambasadei Chinei din Budapesta, 26 noiembrie 2017.

Vocea practicanților Falun Gong s-a făcut auzită datorită reacţiilor din partea mass-media maghiară. Aproape zece ziare și posturi de televiziune importante (inclusiv Index, 444, Nepszava, Blikk, Amerikai Nepszava, Hirtv, Atv și alții) au raportat despre protestele pașnice, iar unii dintre ei au reprodus scrisoarea deschisă adresată premierului ungar.

Scrisori de susţinere din partea partidelor „Mișcarea Ungariei Moderne” şi „Politica poate fi diferită”

În comunicatul Mişcării Ungariei Moderne din data de 29 noiembrie, se arată că această formaţiune politică „condamnă și protestează faţă de genocidul împotriva practicanţilor Falun Gong” și se cere „eliberarea deținuților din China care sunt întemniţaţi din cauza credinței, a viziunii lor asupra lumii și a convingerii lor”.

Dictatura nu tolerează pe cei care au o viziune diferită asupra lumii. Ei persecută fiecare individ și comunitate, îi schilodesc pe cei care nu le împărtășesc opiniile ori refuză să se alinieze.

Practicanţii Falun Gong urmează o practică paşnică, de meditație, ale cărei principii sunt adevăr, compasiune și toleranță. [Practica] susține virtutea și moralitatea, ajută la înlăturarea stresului. Membrii grupului nu desfășoară nicio activitate politică, intențiile lor sunt pașnice. Nu există niciun motiv ca dictatura comunistă să îi persecute. În China, totuși, oamenii nevinovați sunt închişi în lagăre de muncă pe motive politice și torturați. 

- extras din comunicatul „Mișcării Ungariei Moderne

Un comunicat de presă pentru susţinerea practicanţilor Falun Gong a fost transmis la data de 28 noiembrie şi de partidul „Politica poate fi diferită” (Lehet más a politika / LMP) care își exprimă „opoziția faţă de genocidul împotriva adepților Falun Gong” şi „este alături de adepţii Falun Gong”.

Ambele scrisori de susţinere fac referire la recomandările Parlamentului European din cadrul rezoluţiei referitoare la recoltarea de organe în China (2013/2981(RSP)), adoptată la data de 12 decembrie 2013.

„... Parlamentul European a solicitat, de asemenea, statelor membre, în 2013, să ridice problema recoltării de organe în China, aceasta fiind cea mai teribilă formă de genocid împotriva Falun Gong: organele deținuților de conștiință sunt extrase și vândute cu forța.

Uniunea Europeană recomandă statelor membre să condamne public abuzurile legate de transplantul de organe în China și să-şi informeze cetățenii cu privire la această problemă din China și să ceară eliberarea prizonierilor din China, inclusiv a adepţilor Falun Gong” se arată în comunicatul de presă al partidului „Politica poate fi diferită”.

Scrisorile de susţinere ale partidelor „Mișcarea Ungariei Moderne” şi „Politica poate fi diferită”, în limba maghiară:

http://modernmagyarorszag.blog.hu/2017/11/29/tamogatjuk_a_falun_gong_kovetoit

http://lehetmas.hu/hirek/239794/lmp-kiallunk-falun-gong-kovetoi-mellett/