Știri despre Falun Gong și Crimele împotriva drepturilor omului în China
Falun Gong Centru de informare

Noi eforturi de salvare a practicanţilor Falun Gong canadieni din închisorile Chinei

de către un practicant din Canada 10/11/2017

Prim-ministrul canadian, Justin Trudeau, va efectua o vizită în Asia în cursul acestei luni pentru a lua parte la Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific 2017 (APEC) unde se va întâlni şi cu liderul chinez, Xi Jinping. Practicanții Falun Gong canadieni și câțiva oficiali guvernamentali din Canada îi cer primului ministru Trudeau să folosească această ocazie pentru a-i solicita lui Xi Jinping eliberarea doamnei Sun Qian, o practicantă Falun Gong care se află în detenție în China pentru credința ei.

D-na Sun, fondatoare a unei companii de biotehnologie din Beijing, Leadman Biochemistry Co., Ltd. Ea este cetățean canadian de origine chineză. A început să practice Falun Gong în 2014. Aflându-se într-o vizită în ţara ei natală pe 19 februarie 2017, doamna Sun a fost arestată de către poliţia din Beijing, iar de la acea dată ea se află în custodia autorităţilor chineze.

Ea nu săvârșise nicio crimă şi se află în arest doar pentru că practică Falun Gong, o practică tradiţională chinezească de meditaţie, ce are la bază principii universale ca adevărul, compasiunea şi toleranţa.

Surse din China declară că doamna Sun este ținută la Centru Întâi de Detenție din Beijing, fiind torturată și maltratată de către autoritățile din China. Funcționarii din Canada au acordat o atenție deosebită cazului ei.

Unul dintre membrii Parlamentului, domnul Ted Falk, consideră că premierul Trudeau ar trebui să ceară eliberarea imediată a doamnei Sun în timpul vizitei sale din Asia.

Ca şi canadieni, credem cu tărie în libertatea credinţei, libertatea expresiei și cred că primul nostru ministru, atunci când se află în străinătate la astfel de întâlniri, trebuie să discute cu oficialii chinezi despre această situație în care cetățeni canadieni sunt încarcerați.

- a declarat domnul Falk într-un interviu.

Parlamentarul Ted Falk vorbind la un miting ce sărbătorește Ziua Mondială a Falun Dafa (sau Falun Gong) în Canada, mai 2017

Cel puțin 12 membri de familie ai unor cetăţeni canadieni de origine chineză sunt încarceraţi în China pentru practică Falun Gong. "[Persecuția împotriva Falun Gong este] ceva ce noi, ca şi canadieni, deplângem la modul absolut și credem că guvernul chinez trebuie să-i elibereze imediat și să-i lase să se întoarcă la casele lor", a adăugat domnul Falk.

Domnul Omar Alghabra, secretar parlamentar în cadrul ministerului afacerilor externe, este specializat în relaţii consulare. Acesta a afirmat despre cazul doamnei Sun că este unul de o mare importanţă și că guvernul canadian ridică în mod constant problema drepturilor omului în China.

Potrivit ziarului The Globe and Mail, cel mai vechi ziar național al Canadei, Alghabra a declarat în faţa membrilor Camerei Comunelor că guvernul a apărat-o pe doamna Sun. "Un canadian este un canadian", a declarat el.

Alghabra a adăugat că atunci când a fost numit în funcție, premierul Trudeau i-a spus că protecția canadienilor de peste mări este una dintre responsabilitățile lui Alghabra. Justin Trudeau obişnuia să călătorească în jurul lumii când era tânăr și înțelege profund importanța faptului că guvernul trebuie să-şi apere cetățenii.

Alghabra a promis că guvernul urmărește îndeaproape cazul d-nei Sun și alte încă două cazuri. Politicienii canadieni vor continua eforturile până când practicanții vor fi eliberați.

----------------

Pentru a fi la curent și alături de noi în demascarea și oprirea persecuției din China, dați LIKE la pagina noastră de Facebook mai jos. Apreciem!