Știri despre Falun Gong și Crimele împotriva drepturilor omului în China
Falun Gong Centru de informare

Zhang Haonan, 8 ani. Tatăl său a fost torturat până la moarte.

Zhang Haonan, în vârstă de 8 ani. (S-a născut la 11 iunie 1996). Locuiește împreună cu bunica și mama sa și este elev al clasei a 4-a a Școlii Elementare Experimentale Yucai din orașul Leshan.

Zhang Haonan

Zhang Zhuo, în vârstă de 32 de ani, era un oficial în cadrul Biroului Agricol al orașului Leshan, provincia Sichuan. A început să practice Falun Gong în 1996, fiind foarte activ în promovarea practicii. La 7 iunie 2002, a fost arestat și trimis la secția de poliție secundară Zhanggongqiao. O zi mai târziu, a murit în cadrul secției de poliție. Avea sânge pe dinți, vânătăi pe față și semne pe gât, indicând faptul că probabil fusese strangulat cu o funie. Când Zhang Zhuo a murit, fiul său Zhang Haonan avea doar 6 ani.

Familiei lui Zhang nu i-a fost permis să-i vadă corpul până la data de 11 iunie. Au reușit să facă asta doar la crematoriu. Moartea lui a fost atât de subită încât familiei i-a fost foarte greu să accepte. Deși părea că a fost strangulat cu o frânghie, avea o expresie facială foarte calmă și deloc înspăimântată, ceea ce îi reamintea familiei chipul său mereu zâmbitor. Poliția nu a oferit nici o explicație pentru cauza morții lui Zhang.

Sursă: http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2002/7/26/24537.html

Sursă: http://media.zhengjian.org/media/doc/children_under_persecution_en_102604.pdf
  • 4 of 15