O femeie din Hunan a murit la o lună după ce a fost condamnată la închisoare.

20/09/2017 Arestări
de Corespondent din provincia Hunan

O femeie din Hunan a murit la o lună după ce a fost condamnată la închisoare.

De când a început persecuția în 1999, doamna Zhu Guilin în vârstă de 53 de ani a fost de multe ori arestată și torturată pentru credința sa. Din cauza presiunii, soțul a divorțat de ea, și la serviciu, patronul a concediat-o.

Ultima dată Zhu Guilin a fost arestată la sfârșitul lunii iulie 2017, în timp ce își făcea cumpărăturile la un magazin. A doua zi, polițiștii au dus-o la centrul local de detenție. Dar au fost nevoiți să o elibereze după ce i-au făcut controlul medical unde au descoperit că suferă de hipertensiune arterială, fiind într-o stare critică. Cu toate acestea, polițiștii nu au lăsat-o în pace pe Zhu și au trimis doi agenți pentru a o urmări. După zece zile, instanța locală a condamnat-o la trei ani de închisoare.

Deoarece tensiunea ei arterială era periculos de mare, executarea pedepsei i-a fost amânată, dar agenții continuau să o urmărească.

Starea de sănatate a doamnei Zhu a continuat să se înrăutățească. A suferit un atac cerebral, iar pe 31 august aceasta a murit.

Sursă http://en.minghui.org/html/articles/2017/9/11/165368.html

IA ATITUDINE

În Focus