Știri despre Falun Gong și Crimele împotriva drepturilor omului în China
Falun Gong Centru de informare

Munchen, Germania: Peste 1.000 de practicanți participă la acțiuni pentru încetarea persecuției din China

24/11/2016

În perioada 4-7 noiembrie, practicanţii Falun Gong din întreaga Europă au susţinut o serie de evenimente în oraşul german München, pentru a face cuoscute atrocităţile ce au loc, de 17 ani încoace, împotriva Falun Gong în China.

Evenimentele au inclus acţiuni de comemorare a practicanţilor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a torturilor şi recoltării de organe, crime săvârşite de autorităţile chineze, apel în faţa Consulatului Chinez din München, demonstrarea exerciţiilor Falun Gong, distribuirea de materiale informative despre practică şi despre persecuţia din China. Trecătorii, atât localnici, cât şi turişti, au putut semna o petiţie care cere guvernului german şi comunităţii internaţionale să depună şi mai multe eforturi pentru a pune capăt abuzurilor din China.

O paradă condusă de fanfara Tianguo, formată din practicanţi Falun Gong, a străbătut oraşul german pe data de 5 noiembrie.

Parada de peste 1000 de persoane a durat circa 3 ore, timp în care numeroşi oameni au putut afla despre Falun Dafa şi genocidul ce are loc în prezent în China împotriva celor care urmează această practică.

Modul paşnic în care practicanţii fac cunoscute crimele din China a impresionat mulţi oameni şi a determinat o susţinere puternică din partea publicului.