Activități ale lunii iunie, 2017

Dortmund, Germania: Practicanții Falun Gong participă la Săptămâna Culturală Internațională

În perioada 31 mai – 8 iunie, practicanții Falun Gong au fost invitați să prezinte Falun Dafa la Săptămâna Culturală Internațională din Dortmund, eveniment aflat la a 16-a ediție.

Ei au efectuat exercițiile pe scenă și au prezentat practica publicului, au ridicat un stand la locul evenimentului, au oferit pliante și au expus persecuția brutală ce are loc în China împotriva Falun Gong. Mulți oameni au semnat petiția pentru oprirea persecuției, exprimându-și sprijinul față de rezistența pașnică a practicanților.

Salzburg, Austria: Creșterea gradului de conștientizare cu privire la persecuția împotriva Falun Gong din China

Pe data de 14 iunie, practicanții Falun Gong au organizat o serie de activități în Piața Altmarkt din centrul orașului Salzburg, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la persecuția Partidului Comunist Chinez împotriva Falun Gong și în special cu privire la recoltarea forțată de organe de la practicanți vii, crimă susținută de statul chinez.
Practicanții au înființat un stand, au afișat panouri și au demonstrat exercițiile Falun Gong. Ei au dorit să le facă cunoscut turiștilor din întreaga lume și localnicilor, modul brutal în care regimul chinez persecută practicanții Falun Gong.

Auzind despre crimele privind recoltarea forțată de organe, oamenii semnau petiția imediat, cerând astfel încetarea crimelor odioase. Practicanții au fost încurajați să continue eforturile.

Amsterdam, Olanda: Expunerea persecuției împotriva Falun Gong în fața Palatului Regal

În data de 8 iunie, practicanții Falun Gong din Amsterdam au organizat activități în Piața Dam, situată în fața Palatului Regal. Turiști din întreaga lume s-au oprit pentru a citi informațiile afișate, pentru a afla mai multe despre Falun Gong și persecuția din China. Mulți dintre ei au semnat petiția pentru oprirea persecuției, susținând Falun Gong și condamnând persecuția brutală.

IA ATITUDINE

În Focus

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați la

0753 537 206 (Bogdan)
sau la falungong.info@gmail.com